Halep, fair-play după înfrângerea în fața Serenei Williams: „Felicitări campioanei! Serena este o campioană!” Răspunsul liderului mondial pentru Simona

Halep, fair-play după înfrângerea în fața Serenei Williams: "Felicitări campioanei! Serena este o campioană!" Răspunsul liderului mondial pentru Simona

Simona Halep a pierdut finala de la Cincinnati în fața Serenei Williams, scor 3-6, 6-7, însă va urca pe locul doi WTA începând de săptămâna viitoare, grație punctelor acumulate pentru accederea în ultimul act.

Imediat după meci, Halep a felicitat-o pe Serena Williams pentru victorie și le-a mulțumit fanilor din tribune pentru modul în care au susținut-o pe tot parcursul turneului.
 
„Vă mulțumesc că ați fost aici și că mi-ați fost alături într-o săptămână incredibilă pentru mine.

Felicitări în primul rând campioanei, pentru că Serena este o campioană! Îți urez succes pentru US Open. Știu că le poți câștiga pe toate patru (n.r. turneele de Mare Șlem) și îți urez baftă.

Vreau să le mulțumesc sponsorilor, arbitrilor, copiilor de mingi, WTA-ului, publicului… A fost o săptămână incredibilă și sper să revin și la anul și să repet acest rezultat. Vă mulțumesc!„, a declarat Simona Halep.

Cuvintele Simonei Halep au mișcat-o pe Serena, care și-a început intervenția prin a-i mulțumi jucătoarei din România pentru că a ridicat nivelul finalei și pentru reacția extrem de fair-play avută la final.

„Îi mulțumesc Simonei pentru că a făcut un meci atât de bun. Este o jucătoare foarte bună și extrem de fair-play. Îți mulțumesc”, a fost răspunsul Serenei Williams pentru Halep.

Finala a durat o oră și 39 de minute, iar scorul partidelor dintre Halep și Serena Williams este acum de 6-1 în favoarea americancei.

Halep a întâlnit o jucătoare în mare formă duminică și s-a ridicat a nivelul ei în setul al doilea. Românca a început destul de agresiv meciul cu Williams, reușind un break la debut, apoi a condus cu 2-0. De altfel, în primele două ghemuri, americanca a greșit mult și nu a obținut decât trei puncte. Halep a mai condus cu 3-1, înainte ca Williams să-și regleze tirul și să câștige cinci ghemuri la rând. Fără soluție în fața rivalei sale, care a servit din ce în ce mai bine, Halep a pierdut setul cu 3-6, după 32 de minute, și a apelat la sfaturile antrenorului Darren Cahill, care i-a cerut să-și ridice nivelul de agresivitate.

Intervenția lui Cahill a avut efect. Românca a rupt jocul aproape perfect al liderului mondial la începutul setului al doilea. După 1-0 pentru româncă, Williams a câștigat două ghemuri la rând. Halep a reușit un rebreak, apoi cele două jucătoare și-au fructificat serviciul până la 6-6, nu înainte ca Darren Cahill să mai intervină o dată, la 4-3, pentru sportiva pe care o antrenează. Tie-break-ul a avut schimburi de mingi interesante, care au ridicat în picioare publicul din tribune. Mai sigură pe ea, Williams s-a impus cu 7-5 și a încheiat cu victorie a 15-a finală disputată la rând.

Calificarea în finală la Cincinnati este recompensată cu un premiu de 240.500 de dolari și cu 585 de puncte WTA. Câștigătoarea turneului va primi 495.000 de dolari și 900 de puncte WTA.

Pentru Halep aceasta a fost a 19-a finală din carieră, a doua consecutivă. Românca de 23 de ani a câștigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), București (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) și Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele șase în 2013.

Ea a mai disputat opt finale, Cincinnati, Rogers Cup, ambele Premier 5, în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 și Fes (WTA), în 2011 și 2010.

În ciuda înfrângerii suferite, Halep va fi, începând de luni, pe locul 2 WTA, detronând-o de pe această poziție pe rusoiaca Maria Șaarapova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania