ANALIZĂ‚ | Mircea Rednic, motorul lui Dinamo în startul sezonului. Mutările tactice decisive prin care „Puriul” a obținut cinci puncte în primele trei etape

ANALIZĂ‚ | Mircea Rednic, motorul lui Dinamo în startul sezonului. Mutările tactice decisive prin care
  • Publicat:
  • Actualizat:


Cu un lot tânăr, dar entuziast, cu mulți jucători noi, fără o pregătire de vară în care elevii săi să fie testați cu adevărat, dar cu un obiectiv îndrăzneț, acela de a prinde podiumul Ligii 1 și de a cuceri un trofeu. Așa a început Mircea Rednic noul sezon pe banca tehnică a lui Dinamo. Startul de stagiune? Partide cu ASA, vicecampioana ediției trecute, CS U Craiova, trupa de Europa formată de Cârțu și Săndoi, și Viitorul, echipă cu pretenții în primul campionat de play-off și play-out din fotbalul românesc Cu toate acestea, experiența tehnicianului de 53 de ani și schimbările tactice din timpul primelor trei etape au făcut ca Dinamo să adune cinci puncte, după 0-0 la Târgu Mureș, 1-0 în Ștefan cel Mare cu Craiova și 1-1 în deplasarea de la Ovidiu. ProSport a identificat trei decizii inspirate ale „Puriului”, toate decisive pentru startul bun de campionat al „câinilor”.

Șerban out, Nedelcearu in. Mai multă consistență la mijlocul terenului și un duel mai strâns cu cuplul Mureșan-Brandan

După prima repriză a meciului cu ASA Târgu Mureș era clar pentru toată lumea că Mureșan și Brandan, ajutați în dese rânduri de Gorobsov, au câștigaseră de manieră clară duelul de la mijlocul terenului cu Vojnovic și Ionuț Șerban. Mărturie în acest sens stăteau ocaziile create la poarta lui Cerniauskas, dar și incapacitatea liniei de mijloc dinamoviste de a împinge jocul spre treimea adversă. Sesizând aceste lucruri, Mircea Rednic a mutat încă din minutul 46. Șerban, veriga slabă din tandemul de mijlocași, a rămas la cabine, iar locul i-a fost luat de Nedelcearu. Fundaș central la bază, tânărul dinamovist a adus exact plusul de agresivitate pe care și-l dorea, probabil, antrenorul din Ștefan cel Mare. Partea secundă a găsit-o pe Dinamo mult mai des în terenul advers, Mureșan, Brandan și Gorobsov au ieșit din ce în ce mai puțin în evidență. iar Cerniauskas a putut sta liniștit, la fel ca Rednic, care pleca mulțumit cu un punct de pe terenul vicecampioanei.

Încrederea oarbă în calitățile de atacant ale lui Rotariu răsplătită cu un gol de trei puncte

A urmat meciul cu CS U Craiova, unul înaintea căruia cea mai importantă temă dezbătută a fost aducerea unui atacant. Rămas fără Alexe, accidentat la un antrenament, Rednic a luat o decizie curajoasă. Rotariu a început partida din postura de vârf împins, chiar dacă evoluase rar spre deloc pe acea poziție. Nepotul lui Iosif Rotariu a petrecut 86 de minute izolat între Izvoranu și Kay, stoperii oltenilor, dar, chiar și așa, în momentul în care a apelat la Himcinschi, singura soluție de pe bancă, Rednic a hotărât să renunțe la Gavrilă și a mizat în continuare în atac pe mijlocașul ofensiv de 19 ani. Pe final, dintr-o fază creată de Lazăr, altă schimbare inspirată a antrenorului dinamovist, și o centrare a lui Fai, Roti a marcat cu capul, jucând perfect rolul atacantului clasic și demarcându-se excelent între cei doi fundași centrali adverși. Din nou, o decizie bună a lui Rednic a făcut ca Dinamo să se aleagă cu ceva. De data aceasta cu trei puncte importante.


Dorin Rotariu (foto) a fost omul decisiv pentru Dinamo în victoria cu CS U Craiova, scor 1-0.

Repriza secundă a meciului cu Viitorul: Șerban, sacrificat din nou. Mutarea ofensivă care l-a surprins pe Hagi și asul din mânecă numit Patrick Petre

La Ovidiu, contra Viitorului, Rednic a retrăit scenariul de la Târgu Mureș. Centrul terenului, unde a contat pe Șerban și Nedelcearu, avea din nou dificultăți în a face față adversarilor direcți, Benzar și Răzvan Marin. La pauză, după 45 de minute slabe, Rednic a schimbat din nou. Șerban a urmărit restul meciului de pe banca de rezerve, Lazăr și-a găsit un loc în ofensivă, iar Vojnovic, folosit vârf la începutul meciului, a revenit pe poziția de mijlocaș central. Mult mai puternică, Dinamo a început să lege jocul, iar în minutul 64, forțat de avantajul obținut de echipa lui Hagi, tehnicianul alb-roșilor a mutat din nou. O schimbare pe cât de complicată, pe atât de eficientă: Gnohere pentru Fai, adică un atacant veritabil în locul unui fundaș stânga.

Scopul mutării? Mai multă forță în ofensivă, un reper în careul advers, dar și mai multă libertate pentru Lazăr și Matei. La scurt timp, pe fondul unei evoluții bune, Rednic a schimbat din nou, de această dată post pe post, cu Patrick Petre în locul lui Bogdan Gavrilă, iar calculele s-au dovedit corecte. Matei, folosit pe poziția care-i place cel mai mult, cea de playmaker, a pasat excelent pe culoar, iar fiul lui Florentin Petre a finalizat elegant, în minutul 79, la doar opt minute de la intrarea pe teren. Un punct meritat, obținut în mare parte datorită curajului antrenorului, care nu s-a ferit să schimbe din mers o formulă de joc care, în primele 45 de minute, se dovedise necâștigătoare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele