Surse ProSport: Dinu Gheorghe și Ionuț Negoiță s-au certat. Cei doi neagă conflictul. Patronul lui Dinamo: „Domnul Dinu a plecat la un botez”

Surse ProSport: Dinu Gheorghe și Ionuț Negoiță s-au certat. Cei doi neagă conflictul. Patronul lui Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Surse ProSport susțin că Dinu Gheorghe și Ionuț Negoiță s-ar fi certat vineri seară. Motivul conflictului ar fi fost plafonul salarial impus de patronul lui Dinamo, pe care l-a scăzut după ce îi promisese lui Dinu Gheorghe că nu se va zgârci la bani.

Apele s-au agitat în curtea lui Dinamo. Surse ProSport ne-au declarat că președintele lui Dinamo și Ionuț Negoiță au avut o dispută aprinsă pe tema promisiunilor pe care acționarul clubului le-a făcut când Dinu Gheorghe a fost numit președinte. Negoiță a susținut atunci că „obiectivul este să ocupăm locurile 1-3. Continuăm să corelăm bugetul cu ceea ce ne dorim”.

Discuția de aseară dintre cei doi ar fi putut avea loc cel mult la telefon, întrucât președintele Dinu Gheorghe era la București, în timp ce Ionuț Negoiță era cu echipa la Brașov. El a ajuns sub Tâmpa+– în această dimineață, iar după câteva ore a părăsit cantonamentul. Contactat de ProSport, Dinu Gheorghe a declarat: „Sunt în drum spre București. Nu m-am certat cu domnul Negoiță. Nu am plecat de la Dinamo. Nu e nimic adevărat”.

ProSport l-a contactat și pe finanțatorul Ionuț Negoiță, care se pregătea de un meci de fotbal cu angajații săi: „Domnul Dinu a plecat la București, pentru că are un botez la care trebuie să participe. Nu ne-am certat. El este în continuare președintele clubului Dinamo”.

Între Negoiță și Dinu Gheorghe există tensiune, lucru sesizat încă din primele zile ale mandatului noului președinte. În ziua în care Ionuț Negoiță i-a reziliat contractul lui Ștefan Bărboianu, Dinu Gheorghe a declarat pentru ProSport că înțelegerea „a fost reziliată pe cale amiabilă”. A doua zi, Dinu Gheorghe nu a fost prezent la conferința de presă în care Negoiță a declarat clar: „N-a fost vorba de nimic amiabil, l-am dat afară”. Pentru a justifica absența din fața presei în ziua în care era prezentat și Mircea Rednic, antrenorul pe care el i l-a recomandat lui Negoiță, Dinu Gheorghe le-a spus apropiaților că avea treabă în străinătate.

Dinu Gheorghe este nemulțumit de lot

Discuțiile dintre președintele lui Dinamo și Ionuț Negoiță vin pe fondul în care Dinu Gheorghe se plânge de calitatea lotului. Joi seară, acesta s-a plâns de ce a găsit în Ștefan cel Mare: „Încet, ne formăm un lot. Avem nevoie de o echipă întreagă, deoarece, momentan, suntem descoperiți pe majoritatea posturilor”, a declarat Dinu Gheorghe la Digi Sport. În acest context, o diminuare a fondului de salarii îngreunează negocierile cu jucătorii pe care Dinu Gheorghe vrea să-i aducă la Dinamo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Decizie pentru femeile din România. Se dă legea care va deveni obligatorie
Decizie pentru femeile din România. Se dă legea care va deveni obligatorie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…