Marinescu nu se gândește la problemele pe care le are Petrolul: „Aș vrea ca noi să fim surpriza campionatului în viitoarea ediție”

Marinescu nu se gândește la problemele pe care le are Petrolul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul formației Petrolul Ploiești, Laurențiu Marinescu, a declarat că după părerea sa ASA Târgu Mureș va avea o echipă puternică în viitoarea ediție a Ligii I, dar el ar vrea ca gruparea prahoveană să fie surpriza campionatului.

„Este neplăcut să plece atâția jucători, să fim așa puțini la reunire. Acum un an-doi, erau 4.000 de spectatori în tribune la primul antrenament, dar sper că suporterii vor reveni alături de noi. Eu mai am un an de contract, rămâne de văzut ce voi decide după discuțiile cu cei din conducere. Sunt ploieștean și îmi doresc să continui la Petrolul. N-a vorbit nimeni de la Craiova cu mine, am citit și eu prin ziare ce a apărut, dar atât. Cred că în viitoarea ediție ASA va avea o echipă puternică, dar aș vrea ca noi să fim surpriza campionatului„, a spus Marinescu.

Petrolul a avut un lot restrâns la antrenamentul programat vineri seară pe stadionul Ilie Oană. În lipsa lui Tibor Selymes, plecat împreună cu directorul sportiv Mihai Joița să perfecteze viitoarele achiziții, primul antrenament a fost supervizat de secunzii Valentin Sinescu și Cătălin Grigore. Jucătorii pe care aceștia i-au avut la dispoziție au fost următorii: Pecanha, Cobrea, Bolboașă, I.Oprea – Marin, Marinescu, N”Koyi, Mareș, R. Alecsandru, Al.Chiriță, Beța, Hassan, Diarra, Porret, Sainrimat.

La antrenament au asistat Tamuz și Peteleu. Primul acuză o accidentare ușoară, iar cel de al doilea este gripat. Absenți motivați au fost Nepomuceno (convocat la naționala Curacao), Ipsa Gnohere și Altama, cu toții așteptați să revină la finalul săptămânii. Satli și Fanchone vor fi amendați pentru întârziere, în vreme ce la serviciile lui Pastorini s-a renunțat.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri