Englezii au rămas mirați când au văzut izbucnirea lui Florin Andone: „Poate Aston Villa ar trebui să se gândească de două ori”

Florin Andone a avut o ieșire nervoasă la finalul meciului pe care Cordoba l-a pierdut cu 0-2 cu Granada. Declarațiile atacantului român au ajuns și în Anglia, acolo unde este dorit de Aston Villa.
Englezii au rămas mirați când au văzut izbucnirea lui Florin Andone: "Poate Aston Villa ar trebui să se gândească de două ori"

Florin Andone a avut o ieșire nervoasă la finalul meciului pe care Cordoba l-a pierdut cu 0-2 cu Granada. Declarațiile atacantului român au ajuns și în Anglia, acolo unde este dorit de Aston Villa.

Florin Andone a avut un sezon foarte bun în Primera, cu prezențe consistente în tricoul Cordobei. Jocurile bune i-au adus și o selecție la echipa națională, însă încă n-a apucat să debuteze. Printre altele, atacantul de 22 de ani este una dintre țintele lui Aston Villa, locul 14 în Premier League.

Dar ieșirea nervoasă din acest week-end i-ar putea dăuna. Imediat după eșecul cu Granada, Andone a fost foarte critic cu el și cu echipa: „Ne-am făcut de râs, un joc foarte prost, nici nu am avut șuturi pe poartă. Este o situație foarte complicată, să se termine odată campionatul. Am jucat foarte prost, nu știu nici măcar să dau o nenorocită de pasă și echipa la fel”.

Declarațiile lui Andone au ajuns și la urechile jurnaliștilor englezi. Publicația metro.co.uk titrează că „Ținta lui Aston Villa și-a pierdut complet capul”. După ce sunt citate afirmațiile românului, ziariștii englezi se întreabă dacă Andone ar fi un transfer bun pentru Aston Villa: „Poate Villa ar trebui să se gândească de două ori înainte să-l transfere pe acest băiat…”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]