Cum au evoluat premiile la Wimbledon: de la mărunțișul câștigat de Năstase în 1972 la tunul pe care îl poate da Halep în 2015

Cum au evoluat premiile la Wimbledon: de la mărunțișul câștigat de Năstase în 1972 la tunul pe care îl poate da Halep în 2015
  • Publicat:
  • Actualizat:

Premiile puse la bătaie în turneele de Grand Slam cresc de la an la an, ce-i drept, proporțional cu interesul pe care oamenii îl manifestă pentru tenis. Organizatorii de la Wimbledon au anunțat că la ediția din 2015 vor plusa cu 7% peste suma rezervată jucătorilor în anul 2014. S-a ajuns astfel la un total de 26,75 de milioane de lire, record pentru 2015, și la un cec de 1,88 milioane de lire sterline (2,63 milioane de euro) sortit campionului de la All England Club.

Simona Halep va merge la cel mai prestigios turneu de tenis în perioada 29 iunie – 12 iulie și, dacă se va impune, s-ar putea mândri cu o remunerație mai mare cu 120.000 de lire sterline decât cea încasată de Petra Kvitova (Cehia) în 2014. Premiile la feminin sunt egale cu cele câștigate de băieți, iar pentru simpla prezență în manșa inaugurală, fiecare sportiv își va mări conturile cu 29.000 de lire sterline.


La ediția din 2014, Simona a ajuns până în semifinale la Wimbledon (6-7, 2-6 cu Eugenie Bouchard), adjudecându-și un cec de 440.000 de lire sterline

Tenisul se află în categoria celor mai bine plătite sporturi din lume, dar lucrurile nu au stat la fel dintotdeuna. Spre exemplu, pe vremea când evolua Ilie Năstase (68 de ani), sportul alb îți oferea mai multă celebritate și mai puțini bani. Ca o comparație, Simona Halep, fără vreun turneu de Grand Slam în palmares, a strâns până la vârsta de 23 de ani peste 8,5 milioane de dolari, în timp ce „Nasty”, dublu campion de Grand Slam la simplu, a adunat puțin peste 2 milioane de dolari în toată cariera. Pentru o idee mai clară a ceea ce însemnau premiile în anii ’70 – ’80, Ilie Năstase povestea că a împărțit publicului toți banii primiți după o finală câștigată în Italia.


Ilie Năstase a câștigat 2.000 de lire sterline pentru finala atinsă la Wimbledon în 1972

Spectatorii din întreaga lume l-au iubit pe Năstase pentru gesturile sale nostime, iar cei de la Wimbledon l-au ovaționat în 1972 și 1976, ani în care a ajuns în ultimele acte, pierdute la Stan Smith (SUA), respectiv Bjorn Borg (Suedia). În zilele noastre, aproape 1 milion de lire sterline i-ar fi îndulcit înfrângerile lui Ilie. Premiile câștigate de jucători la edițiile respective erau însă infime, de ordinul miilor de lire.

Premiile rezervate campionilor de la Wimbledon, cel mai prestigios turneu de tenis, de-a lungul timpului (pentru bărbați/pentru femei – lire sterline)

  • 1968 – 2.000/750
  • 1969 – 3.000/1.500
  • 1970 –  3.000/1.500
  • 1971 – 3.750/1.800
  • 1972 – 5.000/3.000
  • 1973 – 5.000/3.000
  • 1974 – 10.000/7.000
  • 1975 – 10.000/7.000
  • 1976 – 12.500/10.000
  • 1977 – 15.000/13.500
  • 1978 – 19.000/17.100
  • 1979 – 20.000/18.000
  • 1980 – 20.000/18.000
  • 1981 – 21.600/19.400
  • 1982 – 41.667/37.500
  • 1983 – 66.600/60.000
  • 1984 – 100.000/90.000
  • 1985 – 130.000/117.000
  • 1986 – 140.000/126.000
  • 1987 – 155.000/139.500
  • 1988 – 165.000/148.500
  • 1989 – 190.000/171.000
  • 1990 – 230.000/207.000
  • 1991 – 240.000/217.000
  • 1992 – 265.000/240.000
  • 1993 – 305.000/275.000
  • 1994 – 345.000/310.000
  • 1995 – 365.000/328.000
  • 1996 – 392.500/353.000
  • 1997 – 415.000/373.500
  • 1998 – 435.000/391.500
  • 1999 – 455.000/409.500
  • 2000 – 477.500/430.000
  • 2001 – 500.000/462.500
  • 2002 – 525.000/486.000
  • 2003 – 575.000/535.000
  • 2004 – 602.500/560.500
  • 2005 – 630.000/600.000
  • 2006 – 655.000/625.000
  • 2007 – 700.000*
  • 2008 – 750.000
  • 2009 – 850.000
  • 2010 – 1.000.000
  • 2011 – 1.100.000
  • 2012 – 1.150.000
  • 2013 – 1.600.000
  • 2014 – 1.760.000
  • 2015 – 1.880.000

* Premiile s-au egalizat din anul 2007
 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…