Mandzukic s-a făcut de râs cu unul dintre tatuaje. A avut un șoc când a aflat ce și-a scris de fapt pe spate. Cum se traduce

Mandzukic s-a făcut de râs cu unul dintre tatuaje. A avut un șoc când a aflat ce și-a scris de fapt pe spate. Cum se traduce


Mario Mandzukic a avut surpriza să constate că unul dintre tatuajele sale este greșit. Este vorba despre un text scris în ebraică, pe care și l-a tatuat pe mijloc.

Deseori, sportivii apelează la tatuaje pentru a marca un moment important din viața lor sau pentru a scoate în evidență o trăsătura care-i caracterizează. Unul dintre cei mai mari admiratori ai tatuajelor este Mario Manduzkic. În urmă cu mai bine de doi ani, acesta și-a îmbogățit „colecția” cu un text scris în ebraică, un mesaj de mobilizare: „Ce nu te omoară te face mai puternic”.

Nu există informații despre salonul la care a mers pentru a-și pune planul în practică, însă judecând după rezultat, n-a fost unul foarte respectabil. Stuart Winer, jurnalist la The Times of Israel, a descoperit câteva erori importante în textul care stă pe spatele lui Mandzukic.

În primul rând, textul este scris de la stânga la dreapta, nu invers, așa cum ar fi fost normal. Literele sunt îndreptate în sensul greșit, sugerând că textul este scris în oglindă. După cum notează sursa citată, este posibil ca autorul tatuajului să fie un fan Leonardo Da Vinci, cel care a inventat scrisul în oglindă.

Acest detaliu poate fi însă trecut cu vederea. Însă în text s-a strecurat o eroare și mai mare. La traducerea din ebraică în engleză, textul sună așa: „Which doesn”t to kill me, makes me stronger”, în loc de  „What doesn”t kill me makes me stronger”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania