Ce mai este în trend pe Twitter pe tema Vlad Chiricheș. Românul a ajuns subiect de bancuri. Patru ironii făcute de fanii lui Tottenham

Ce mai este în trend pe Twitter pe tema Vlad Chiricheș. Românul a ajuns subiect de bancuri. Patru ironii făcute de fanii lui Tottenham
  • Publicat:
  • Actualizat:

Perioada slabă prin care trece Vlad Chiricheș continuă. În lipsa unor evoluții care să-i entuziasmeze pe suporteri, aceștia s-au apucat să compună bancuri pe seama fundașului român.

Acest sezon este cel mai slab din cariera lui Chiricheș. Internaționalul român a dezamăgit constant atunci Mauricio Pochettino a decis să-i acorde șanse, iar viitorul său la Tottenham stă sub semnul întrebării. Dacă în sezonul trecut era unul dintre preferații tribunelor și aprecierile curgeau pe rețelele de socializare, acum Chiricheș a ajuns motiv de amuzament. Postările de pe Twitter cu laude la adresa fundașului de 25 de ani au fost înlocuite cu ironii.

Dincolo de discuțiile dintre fanii lui Spurs pe tema valorii fotbalistului român, englezii fac tot mai multe bancuri pe seama fostului fundaș de la Steaua. Iată 4 exemple:

– în timpul meciului Atletico – Real, un fan și-a adus aminte de vorbele lui Mourinho care a spus că „4-5 centimetri i-au lipsit lui Chiricheș pentru a ajunge la Real Madrid: „Chiricheș pupă posterul cu Real în fiecare seară și șoptește Într-o zi”

– un altul a propus un schimb Marcelo – Chiricheș. „Plus bani pentru Tottenham”

– imaginile cu Sterling inhalând gaz ilariant sunt amuzante? „Nu, DVD-urile cu Chiricheș!”, spune un al treilea

– tema Dracula se întoarce în contextul posibilei oferte a lui Man. City pentru colegul lui Chiricheș, Rose. Un fan care l-a citit pe Bram Stoker sau măcar poantele pe seama românilor le propune șeicilor un „Chiricheș care vine la pachet cu strămoși români autentici”. Acum vine poanta: „Din nefericire, nu face treabă prea bună la lumina zilei. De fapt, la nicio oră”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…