JoJo Dan a fost învins de Kell Brook, prin KO Tehnic. Oamenii din colțul românului au decis să oprească lupta după ce Ionuț a fost făcut KD de patru ori. Englezul și-a păstrat centura de campion mondial IBF la semimijlocie

Redactor:
Leila Bolat

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pugilistul Ionuț Dan Ion, alias JoJo Dan, a fost învins de Kell Brook, sâmbătă noapte, la Motorpoint Arena din Sheffield, într-un meci în care pugilistul britanic și-a pus în joc centura IBF la categoria semimijlocie.

Visul lui JoJo Dan de a deveni campion mondial la box s-a spulberat sâmbătă noapte, la Sheffield. Pugilistul român stabilit la Montreal, ajuns challenger la titlul IBF la semimijlocie după ani întregi de sacrificii și frustrări, a fost învins de englezul Kell Brook prin KO Tehnic, după numai patru reprize. Cei care au decis oprirea luptei, devenită mult prea inegală, au fost oamenii din colțul românului.

Până în acel moment, JoJo fusese de patru ori făcut KD: de câte două ori în reprizele a doua și a patra. Mult mai rapid și mai puternic, englezul a folosit eficient upercutul de dreapta, o armă pentru care JoJo nu a avut antidot. Kell Brook și-a păstrat centura de campion mondial IBF la semimijlocie, în timp ce JoJo Dan va fi nevoit să împingă din nou bolovanul speranței pe panta ce duce în vârful boxului mondial. Asta, dacă va mai avea puterea să îl urce până sus.

Înaintea meciului de sâmbătă noapte, ultimul din cadrul galei de la Sheffield, JoJo Dan (33 de ani) a intrat în ring pe fondul sonor al unei piese BUG Mafia, iar Kell Brook (28 de ani) în acordurile unei melodii a lui Kanye West.

Ionuț Ion are acum un bilanț de 34 de victorii și trei înfrângeri. Pentru Kell Brook aceasta a fost a 34-a victorie.

Originar din Sheffield, Brook a câștigat titlul IBF în luna august 2014, după ce l-a învins la puncte pe americanul Shawn Porter.

JoJo Dan l-a învins, la 20 decembrie 2014, la puncte pe canadianul Kevin Bizier, într-un meci disputat pe parcursul a 12 runde, la Quebec, devenind atunci primul challenger la categoria semimijlocie IBF.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…