Echipajul de bob dublu feminin a ocupat locul 9 la Mondialul de la Winterberg. „A fost cea mai frumoasă experiență a noastră”, spune Andreea Grecu

Echipajul de bob dublu feminin a ocupat locul 9 la Mondialul de la Winterberg.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipajul feminin de bob două persoane, format din Maria Constantin (23 ani) și Andreea Grecu (20 ani), continuă să impresioneze. Cele două tricolore au terminat sâmbătă, pe locul 9, la  Campionatul Mondial de seniori de la  Winterberg, un concurs în care, în ultima manșă se aflau pe locul secund în ierarhia provizorie! Timpul lor a fost de 3:49,27 la 2,80 secunde de învingătoarele  competiției.  Titlul mondial a fost câștigat de primul echipaj al Statelor Unite ale Americii,  Elana Meyers-Taylor/ Cherrelle Garrett care a adunat pe cele patru coborâri 3:46,47. A fost cea mai frumoasă experiență a noastră și cea mai bună evoluție din cei 4 ani de când practicăm bobul. Ne-am făcut record la start, am avut o viteză bună de lansare, iar Maria a pilotat excepțional.Momentul cel mai tensionat a fost după a treia  manșă când ne aflam pe locul 10, la 6 sutimi în spatele campioanei mondiale de juniori din Altenberg, germanca Miriam Wagner, ne-a declarat Andreea Grecu.

Cea mai bună manșă a româncelor a fost cea cu numărul patru, ultima, când au reușit să scoată cel mai bun timp personal, 57,19.


Timpii obținuți de echipajul României în cele patru manșe

 

Fetele, pregătire de Paul Neagu au concurat cu un bob închiriat de la Federația Germană pentru că bobul lor s-a stricat după Campionatul Mondial de junori de la Altenberg.


Constantin și Grecu la startul manșei cu numărul patru.


UP DATE 17:00  Maria Constantin  și Andreea Grecu au reușit să încheie în forță evoluția la Campionatul Mondial. Cele două tricolore au obținut cel mai bun timp din cele patru manșe, 57,19, un timp care le-a propulsat provizoiu, chiar pe locul secund, ca în final să încheie concursul pe locul 9. Titlul mondial a fost câștigat de primul echipaj al Statelor Unite, care a dominat categoric toate manșele

 


UPDATE 15:30 Echipajul de bob dublu feminin a ocupat locul 10 în cea de-a treia manșă a Campionatului Mondial de la Winterberg. Grecu și Constantin nu au reușit să repete coborârile bune reușite în primele două manșe și au obținut cel mai slab timp personal din cele trei coborâri 57,47 (față de 57,40 șki 57,23). Ele se află momentan pe locul 10 în clasamentul provizoriu.


Echipajul feminin de bob două persoane format din Maria Constantin (23 ani) și Andreea Grecu (20 ani) concurează astăzi, la Campionatul Mondial de seniori, de la Winterberg (Germania) unde sunt programate ultimele două manșe ale competiției. Concurs poate fi urmărit de la ora 14:30, live pe youtube, pe bobskeltv. Fetele pregătite de Paul Neagu  se află pe locul 9 în ierarhia provizorie, după ce au reușit două coborâri foarte bune în primele două manșe ce au avut loc pe 26 februarie.
 


Maria Constantin și Andreea Grecu au fost revelația acestui sezon competiționalîn bobul mondial. Deși concurează cu un bob vechi, ieșit de mulți ani din garanție, elevele lui Paul Neagu au cucerit Cupa Europei, ediția 2014-2015 și au fost la 29 de sutimi de secundă de podiumul Mondialul de juniori, de la Altenberg, terminând la final pe locul 5.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…