Naumovski, „câine până la moarte”: „Sunt foarte bucuros că am revenit acasă”

Naumovski,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul macedonean Kristijan Naumovski a declarat, joi, cu ocazia prezentării oficiale a tutoror achizițiilor făcute de Dinamo în această iarnă, că este foarte fericit că s-a întors „acasă”, după șase luni nu tocmai bune petrecute la Levski Sofia.

Sunt foarte bucuros că am revenit acasă, aici am jucat patru ani. Când am plecat de aici mi-a fost foarte greu, dar uite că după șase luni am ajuns din nou acasă și speră să facem treabă bună. La Sofia am avut probleme și când am vorbit cu Dănciulescu am zis că sunt hotărât să mă întorc acasă. Acum avem jucători buni și sunt convins că vom face o treabă bună. Sper să ajungem din nou pe locul 2-3 și să ne batem pentru Cupa Ligii. Pentu mine banii nu sunt importanți, eu nu am probleme cu banii la Dinamo„, a declarat Naumovski.

Portarul macedonean speră ca echipa sa să reușească să se califice în finala Cupei Ligii, în ciuda faptului că a pierdut prima manșă a semifinalelor, 1-2 cu Pandurii Târgu Jiu: „Cupa Ligii e importantă pentru Dinamo, am pierdut primul meci, dar sint sigur că batem acasă pe Ștefan cel Mare. În finală vom vedea noi ce facem. Și dacă vom juca cu Steaua sau cu Astra tot un meci este. Cine va face mai puține greșeli va câștiga cupa„.

Dinamo a prezentat joi în cadrul unui eveniment care a avut loc la magazinul sponsorului echipei, Domo, din Băneasa Shopping City, cele zece achiziții făcute în această iarnă: Hatem Abd Elhamed, Marius Niculae, Gheorghe Grozav, Nicolae Grigore, Marian Cristescu, Kristijan Naumovski, Sergio Rodrigues Da Silva, Ricardo Machado, Fabrice Farnolle și Gordan Bunoza.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×