Contre între Pandurii și Dinamo după ce Pintilii a ales să joace la Târgu Jiu. Edi Iordănescu, înaintea semifinalei din Cupa Ligii: „Era normal să aleagă finalista”

Contre între Pandurii și Dinamo după ce Pintilii a ales să joace la Târgu Jiu. Edi Iordănescu, înaintea semifinalei din Cupa Ligii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pandurii și Dinamo se vor întâlni marți, de la ora 19:00, în prima semifinală a Cupei Ligii, iar războiul mediatic dintre cele două conduceri a început. Edi Iordănescu, antrenorul gorjenilor, a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook în care îi răspunde lui Daniel Stanciu, managerul general al lui Dinamo, care a insinuat că selecționerul Anghel Iordănescu a avut un rol important în alegerea lui Mihai Pintilii de a semna cu echipa din Târgu Jiu în detrimentul lui Dinamo.

„Daniel Stanciu nu este doar prietenul meu, dar și un conducător pe care eu îl consider foarte competent și serios. Însă el îl cunoaște foarte bine pe Anghel Iordănescu și știe că niciodată nu s-ar hazarda să influențeze jucători și mă refer la situația lui Mihai Pintilii. Inclusiv când eu am avut de făcut alegeri în viață, a evitat de cele mai multe ori să mă influențeze în vreo direcție și a lăsat mereu alegerile să fie la discernamantul meu. Pintilii a ales Pandurii pentru că este acasă, pentru că aici are familia, pentru că este un oraș care îl iubește, pentru că a fost dorit de conducere și de stafful tehnic, pentru că a fost așteptat cu bucurie de colegi în frunte cu finul lui, Nistor, și PENTRU CĂ‚ ERA NORMAL SĂ‚ ALEAGĂ‚ ECHIPA CARE VA FI FINALISTĂ‚!!”, a scris antrenorul de 36 de ani, care va debuta pe banca Pandurilor în meciul cu Dinamo, pe pagina personală de Facebook.

Mesajul tehnicianului gorjenilor vine ca răspuns la declarația lui Daniel Stanciu de la finalul cantonamentului echipei naționale din Antalya: „Marele câștig al turneului naționalei în Antalya a fost transferul lui Pintilii la Pandurii”, a spus managerul general al „câinilor„, dând de înțeles că împrumutul lui Mihai Pintilii de către Al Hilal la Pandurii a fost influențat și de selecționerul Anghel Iordănescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai auziseră de foarte MULT TIMP
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai auziseră de foarte MULT TIMP
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare