IMAGINEA ZILEI | Înainte de turneul din Dubai, Halep a fost răsfățată de organizatori și a mers pe o cămilă. „Simt puțină presiune, dar nu vreau să mă gândesc la asta”

IMAGINEA ZILEI | Înainte de turneul din Dubai, Halep a fost răsfățată de organizatori și a mers pe o cămilă. "Simt puțină presiune, dar nu vreau să mă gândesc la asta"

Simona Halep, jucătoarea care de luni va ocupa locul 4 în clasamentul WTA, este una dintre răsfățatele organizatorilor turneului de la Dubai. Tenismena considerată a fi favorită la câștigarea trofeului după retragerea Serenei Williams, a fost plimbată de oficiali, care i-au oferit acesteia o experiență unică: Halep a mers pe o cămilă. Momentul a fost imortalizat și a făcut înconjurul rețelelor de socializare.

La Dubai, Halep va intra direct în turul doi și o va întâlni pe câștigătoarea din duelul Mona Barthel (numărul 42 WTA) și Daniela Hantuchova (numărul 73 WTA): „Înainte nu realizam că jocul meu este foarte bun și complet. Aveam nevoie de timp pentru a căpăta încredere în mine, ca să pot să înving jucătoare de top. Zi de zi, meci de meci, încrederea mea a crescut. Dar trebuie în continuare să lucrez la mintea mea”, s-a deschis Halep în Dubai, pentru thenational.ae.

„Faptul că Serena s-a retras înseamnă că oricine poate câștiga acest turneu. Simt puțină presiune, dar nu vreau să mă gândesc la asta. Cred că toată lumea încearcă să mă învingă acum că sunt în top 10 WTA. Așa făceam și eu înainte, când eram în top 50 și jucam parcă mai bine cu jucătoare care erau înaintea mea”, a mai declarat Halep pentru aceeași sursă menționată anterior.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania