Conducerea LPF, iritată de declarațiile lui Șumudică. Antrenorul Chiajnei a fost „pârât” la Comisia de Disciplină: „Nu acceptăm ca cineva să-i jignească pe membrii familiei fotbalului românesc”

Conducerea LPF, iritată de declarațiile lui Șumudică. Antrenorul Chiajnei a fost
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică a criticat într-un limbaj dur câteva dintre măsurile adoptate de Adunarea Generală. Declarațiile antrenorului Concordiei Chiajna n-au fost prea bine digerate de conducerea LPF, care va depune o plângere la Comisia de Disciplină prin care cere sancționarea lui Șumudică.

„Este o idioțenie din toate punctele de vedere, așa cum este o idioțenie să retrogradeze șase echipe. Nu mă tem că echipa mea va retrograda, dar este cea mai mare cretinătate din fotbalul românesc. Nu există nicio ligă în care să retrogradeze șase echipe. Și nu mi se pare normal nici să pui condițiile acestea de a aduce stranieri. Ar trebui mai multă îngăduință, pentru că CFR Cluj a câștigat campionatul cu străini și a jucat bine în Europa. Regula asta împiedică să vină jucători de valoare precum Eric, Fatai, Wesley sau Adailton. Eu înțeleg că vrei să ajuți jucătorii români, dar poți face altceva. Dacă ai curaj, fă un campionat de 20 de echipe și dă șanse tinerilor să joace. Pune echipele românești să joace cu jucători sub 21 de ani, cu juniori, dar lasă-mi posibilitatea de a aduce un brazilian care poate fi mai bun decât orice am eu la Chiajna”, sunt afirmațiile care i-au iritat pe cei de la LPF.

În replică, mai-marii Ligii Profesioniste au decis să ceară sancționarea lui Marius Șumudică, din cauza „declarațiilor injurioase”:

„Liga Profesionistă de Fotbal nu poate rămâne nepăsătoare atunci când, un om de fotbal, Marius Șumudică, aruncă ofense și jigniri către reprezentanții tuturor cluburilor din Liga 1. Antrenorul echipei Concordia Chiajna, Marius Șumudică, a atacat calomnios măsurile pentru revitalizarea fotbalului profesionist din România aprobate de Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal în cadrul ședinței din 27 ianuarie, jignindu-i astfel pe cei care au propus, dar și pe cei care au adoptat aceste măsuri, respectiv Președinții cluburilor din Liga I. Reamintim că aceste măsuri urmăresc creșterea numărului de jucători formați la nivel național în vederea asigurării performanțelor viitoare ale echipelor naționale ale României. Președintele LPF, dl. Gino Iorgulescu, a arătat că toate cluburile din Liga I trebuie să-și concentreze atenția asupra centrelor de copii și juniori pentru a asigura viitorul fotbalului românesc – „Aceste centre reprezintă de fapt o investiție pentru cluburi și, în nici un caz, o cheltuială, așa încât ele trebuie să reprezinte o prioritate pentru toate cluburile din Liga I”. În privința restructurării competiției sportive, Gino Iorgulescu a afirmat următoarele: „La acest moment cluburile au mari probleme economice, iar reducerea numărului de echipe se impune pentru a asigura sănătatea financiară a participanților la Liga I. Piața românească nu mai poate absorbi 18 echipe din punct de vedere comercial. Trebuie să ne gândim din nou la suporteri, să-i aducem la stadioane, să-i facem să iubească iarăși fotbalul. Îmi amintesc cu plăcere când jucam fotbal cu stadioanele pline și îmi doresc ca și jucătorii de azi să aibă acest privilegiu!”

Conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal și-a bazat valorile de lucru în echipă pe transparență și profesionalism, a acceptat mereu criticile și dialogul bazat pe argumente. Dreptul la liberă exprimare este un drept fundamental al omului, însă niciodată Liga Profesionistă de Fotbal nu va accepta ca un om din breaslă să îi jignească pe cei care împreună alcătuiesc familia fotbalului românesc.

In aceste condiții, în baza articolului 107 (1) din Regulamentul Disciplinar, Secretarul General al Ligii Profesioniste de Fotbal a formulat o sesizare către Comisia de Disciplină a FRF în vederea sancționării disciplinare a lui Marius Șumudică pentru declarații injurioase.

Mai mult decât atât, președintele LPF, Gino Iorgulescu, promite că la întrunirea Comitetului Executiv va propune un Cod de Etică, urmând ca acesta să fie asumate de toate părțile interesate din fotbalul românesc –  președinți de cluburi, antrenori, jucători, arbitri, oficiali ai FRF și LPF. Prin acest Cod de Etică, Gino Iorgulescu face apel la unitate, respect și profesionalism în familia fotbalului românesc”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al LPF.

Decizii luate în Adunarea Generală de marți:

-păstrarea sistemului competițional cu 14 echipe în Liga 1, la finalul sezonului urmând să retrogradeze 6 și să promoveze două din liga secundă.
-echipele care se luptă la retrogradare au un barem de de 15 puncte, altfel vor intra cu penalizări în liga secundă
-s-a aprobat modalitatea în care se vor disputa din sezonul viitorul play-off-ul și play-out-ul. În play-off vor intra echipele de pe locurile 1-6, iar în play-out echipele de pe locurile 7-14
-devine obligatoriu ca în lotul de 25 să fie patru jucători formați la nivel național și alți patru care să fie formați la nivel local
-s-a propus ca jucătorii străini din afara UE să poată fi transferați în Liga 1 doar dacă în anul anterior au avut minim trei selecții la echipa națională. Practic, devine aproape imposibil pentru cluburile din Liga 1 să transfere brazilieni, argentinieni și chiar columbieni

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri