Utimatum în Cazul „Ecusoanele”: se judecă la Consiliul de Administrație sau Federația Română de Handbal riscă să rămână fără finanțare de la Ministerul Tineretului și Sportului

Redactor:
Marius Hutu
Utimatum în Cazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Returul Ligii Naționale de handbal feminin începe exploziv. Consiliul de Administrație al FRH va judeca, sâmbătă, la Pitești, cazul „Ecusoanele”, cel în urma căruia CSM București a pierdut patru puncte în clasament. Sunt tot mai multe voci care susțin că formația bucureșteană își va reprimi punctele înapoi.

CSM București a pierdut la masa verde meciul cu SCM Craiova (pe teren a fost 28-16) și a fost penalizată cu un punct pentru că a pierdut ecusoanele antrenorilor Mette Klit și Adrian Vasile, aceștia fiind împiedicați, astfel, să stea pe banca tehnică. Aceasta a fost ultima decizie a Federației Române de Handbal, luată de Comisia de Apel. Clubul bucureștean a făcut recurs extraordinar la Consiliul de Administrație, însă membrii acestui for și-au declinat competența: în noul Statut, ultima instanță de judecată din handbal este Comisia de Apel. Numai că noul Statut nu are încă o decizie judecătorească, astfel că nu prioduce încă efecte. Pentru a-și căuta dreptatea, CSM București a mers mai departe și a depus un memoriu la Ministerul Tineretului și Sportului. Decizia forului condus de Gabriela Szabo a întors Cazul „Ecusoanele” cu 180 de grade, adică la Federația Română de Handbal.

MTS a trimis o adresă pe 20 noiembrie către FRH să reanalizeze cazul după vechiul Statul, cel care este și în prezent în vigoare. Termen de judecată: 30 de zile! Consiliul de Administrație nu a luat însă o decizie, dintr-un simplu motiv, nu s-a mai întrunit. Mai întâi a fost perioada Campionatului European, apoi mai mulți membrii au anunțat că nu pot ajunge la București în 29 decembrie, atunci când a fost fixată ședința. Până la urmă, membrii se vor întruni sâmbătă, la Pitești și vor analiza și Cazul „Ecusoanele”. În sens contrar, riscul pe care și l-ar asuma Federația Română de Handbal este imens.

„Sunt niște avocați prin FRH care judecă după cum vor mușchii lor”

Puia Gârbă, consilier în MTS, însărcinat să monitorizeze activitatea din handbal, a susținut pentru ProSport că acest caz trebuie analizat în forul de conducere. „Am făcut o adresă la FRH să reanalizeze cazul conform procedurilor legale din Statut. Este impresia lor că pot trata un caz după noul Statut. Atât timp cât nu a ieșit de la Tribunal, noul Statut nu este valabil. Sunt niște avocați prin Federația Română de Handbal care judecă după cum vor mușchii lor, dar noi judecăm după Legea 69 a Sportului. Le-am transmis să facă cum doresc, dar nu mai primesc finanțare”, a fost declarația lui Puia Gârbă. Reprezentantul MTS a mai adăugat că atunci când CSM București a solicitat Statutul pentru a depune un memoriu la MTS, Federația i l-a înmânat pe cel vechi: „Nu mai stăm de vorbă după care statut se judecă. Federația Română nu a respectat statutul aflat în vigoare„.

Au fost și alte cazuri respinse de Consiliul de Administrație

Sunt tot mai multe voci în handbalul românesc care susțin că CSM București își va reprimi punctele înapoi. Cazul „Ecusoanele” ar putea deschide însă o Cutie a Pandorei, în condițiile în care, în ultimul an, au mai fost situații în care s-au făcut recursuri extraordinare către Consiliul de Administrație, iar acestea nu au fost analizate, pentru că nu mai era de competemța forului de conducere din handbalul românesc.

După ce a făcut o expunere de fapte și a arătat prin diverse paragrafe din Statut și Regulamente că acestea au fost interpretate eronat de către Comisia de Apel, CSM București a cerut președintelui FRH, Alexsandru Dedu, și membrilor Consiliului de Administrație să anuleze ultima decizie în Cazul „Ecusoanele” și să mențină hotârărea Comisie de Competiții, care a stabilit în 30 septembrie 2014 că rezultatul din teren să fie și cel omologat.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

     

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×