Se încheie o eră la Liverpool. OFICIAL | Steven Gerrard pleacă de la Liverpool: „A fost una dintre cele mai grele decizii din viața mea, dar așa e cel mai bine”

Se încheie o eră la Liverpool. OFICIAL | Steven Gerrard pleacă de la Liverpool:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 11.20: Decizia a fost confirmată oficial atât de club, cât și de Steven Gerrard. Căpitanul lui Liverpool și-a anunțat plecarea în vară, dar nu se va retrage din activitate, ci își va continua cariera la un club în afara Marii Britannii.

„Aceasta a fost una dintre cele mai grele decizii din viața mea. Am făcut anunțul acum, pentru ca managerul și echipa să nu fie distrași de zvonurile și poveștile privind viitorul meu. Pentru mult timp, Liverpool a fost o mare parte din viețile noastre și îmi este foarte greu să-mi iau la revedere, dar simt că așa este cel mai bine pentru interesele tuturor celor implicați, incluzând aici familia și clubul în sine.

Am de gând să joc în continuare, deși nu vă pot confirma în momentul de față unde o voi face, pot spune doar că nu va fi pentru un club cu care Liverpool se află în competiție, astfel nu voi juca împotriva lor, nu-mi pot imagina niciodată asta.

Decizia mea se bazează în întregime pe dorința mea de a experimenta ceva diferit în cariera și în viața mea și vreau, de asemenea, să nu am niciun regret atunci când îmi voi încheia cariera. Nu le pot mulțumi suficient de mult lui Brendan, șefilor și tuturor din club pentru felul în care au înțeles acest lucru și pot pleca în condiții amiabile. De asemenea, vreau să le mulțumesc colegilor mei și tuturor celor din club pentru ajutor și pentru că mă sprijină în continuare. Sper și îmi doresc sincer să mă întorc într-o zi să o servesc din nou pe Liverpool.

Un lucru important este că de acum și până la ultima lovitură din ultimul meci al sezonului, mă voi dărui în totalitate așa cum am făcut-o mereu și voi da totul să o ajut pe Liverpool să câștige meciuri.

Mesajul meu final este pentru oamenii care fac din Liverpool și cel frumos club din lume – suporterii. A fost un privilegiu să vă reprezint, atât ca jucâtor, cât și în calitate de căpitan. Am prețuit fiecare secundă și dorința mea sinceră este să termin cât mai sus acest ultim sezon din cariera mea la Liverpool”, a declarat Steven Gerrard într-o conferință de presă susținută în această dimineață.


O imagine surprinsă în noiembrie 2003, în Cupa UEFA, cu ocazia partidei Steaua – Liverpool, scor 1-1. Steven Gerrard în duel cu Florentin Dumitru. MEDIAFAX FOTO


Mijlocașul Steven Gerrard nu-și va prelungi contractul cu Liverpool, care expiră în luna iunie, el urmând să semneze cu o echipă din campionatul nord-american (MLS), anunță, vineri, presa engleză.

Gerrard va anunța oficial că nu rămâne la Liverpool în cursul zilei de luni.

Steve Gerrard a jucat aproape 700 de meciuri în 16 ani la Liverpool, fiind căpitanul echipei. El a câștigat Liga Campionilor în 2005, Cupa UEFA în 2001, Cupa Angliei în 2001 și 2006 și Cupa Ligii Angliei în 2001, 2003 și 2012.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Îl recunoşti? Da, e chiar EL! Suferinţa şi-a pus amprenta pe chipul său
Îl recunoşti? Da, e chiar EL! Suferinţa şi-a pus amprenta pe chipul său
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
MAREA DOAMNĂ a României a murit în Noaptea de Înviere: Drum lin spre cele veșnice
MAREA DOAMNĂ a României a murit în Noaptea de Înviere: Drum lin spre cele veșnice
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…