Dănciulescu îl invită pe Rednic să-i ia locul: „E foarte, foarte bun”

Dănciulescu îl invită pe Rednic să-i ia locul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionel Dănciulescu este neînvins pe banca lui Dinamo, cu o victorie și un rezultatat de egalitate. Echipa din Ștefan cel Mare a remizat pe teren propriu cu Petrolul, scor 0-0.

Dinamo a rezistat vedetelor din lotul Petrolului, lucru subliniat și de Ionel Dănciulescu. Fostul atacant își felicită jucătorii pentru că au reușit să scoată un punct în fața unei echipe pe care o consideră printre cele mai bune din campionat.

„Este un egal contra unei echipe foarte bună. O echipă care are în componență jucători foarte buni, peste media campionatului. Este un rezultat echitabil, am avut și noi, și ei ocazii să înscriem. Sunt bucuros de felul în care s-au comportat băieții. Nu ne ajută foarte mult acest punct, dar trebuie să luăm și partea bună: nu am pierdut contra uneia dintre cele mai bune echipe din campionat. Părerea mea este că atunci că prinde o zi bună, Petrolul este cea mai bună echipă din campionat”, a declarat Ionel Dănciulescu la Look TV.

Antrenorul lui Dinamo a vorbit și despre varianta ca Mircea Rednic să-i preia funcția, o variantă despre care se discută în Ștefan cel Mare după ce „Puriul” a refuzat-o pe Rapid. Dănciulescu crede că ar fi o soluție inspirată: „‘Nea Mircea este unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat. Este un antrenor foarte, foarte bun. Dacă vine aici, eu o să-l ajut cu tot ce pot eu”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om renăscut”
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara.
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara. "Nu fură nimeni mesele de afară?! Cred că e timpul să venim în…
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Este interzis în toată România! Legea peste care nu poți trece. Poliția te prinde imediat
Este interzis în toată România! Legea peste care nu poți trece. Poliția te prinde imediat
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în luna de miere
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în…
×