Momente de coșmar pentru Mirel Rădoi. Tot stadionul l-a fluierat la schimbare. Reacția lui Cosmin Olăroiu

Mirel Rădoi nu traversează cea mai bună perioadă a carierei. Fostul căpitan al Stelei a fost huiduit de fanii lui Al Ahli, în meciul pierdut acasă de echipa sa cu 1-0, în fața celor de la Emirates.
Momente de coșmar pentru Mirel Rădoi. Tot stadionul l-a fluierat la schimbare. Reacția lui Cosmin Olăroiu

Mirel Rădoi nu traversează cea mai bună perioadă a carierei. Fostul căpitan al Stelei a fost huiduit de fanii lui Al Ahli, în meciul pierdut acasă de echipa sa cu 1-0, în fața celor de la Emirates.

Rădoi a fost titular în partida pe care Al Ahli a jucat-o pe teren propriu, cu Emirates. Gazdele au avut o evoluție foarte slabă, iar suporterii și-ai huiduit favoriții. Cel mai apostrofat jucător a fost Mirel Rădoi, pe care Cosmin Olăroiu s-a văzut nevoit să-l schimbe.

Olăroiu a avut răbdare cu mijlocașul român până în minutul 83, însă jocul său a continuat să fie fără consistență, astfel că l-a înlocuit cu Hugo Viana. În momentul în care părăsea suprafața de joc, din tribune s-a auzit un cor de fluierături.

După meci, Cosmin Olăroiu le-a dat dreptate fanilor, dar le-a cerut în continuare suportul: „Desigur, de la fotbaliștii străini se așteaptă să joace un rol mult mai important. Ei trebuie să muncească mai mult, să arate mai multă personalitate, să-și asume mai multe responsabilități. Dacă nu pot face aceste lucruri, atunci fanii reacționează. Suporterii lui Al Ahli ne-au susținut mereu și, în aceste momente dificile, avem nevoie să fie de partea noastră”, a declarat Olăroiu la conferința de presă de după meci.

Al Ahli n-a început prea bine acest sezon, iar după 9 jocuri ocupă doar locul 7, cu 13 puncte, la 6 distanță de liderul Al Wahda. Echipa antrenată de Cosmin Olăroiu a înregistrat până acum 3 victorii, 4 egaluri și două înfrângeri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]