INTERVIU | Marius Baciu: „Prepeliță e un jucător important pentru Steaua”. Fostul căpitan din Ghencea a fost coleg de cameră cu Abidal, i-a avut adversari pe Ronaldinho și Drogba, iar acum e antrenor la Academica Pitești

INTERVIU | Marius Baciu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost jucător la Steaua între 1996 și 2002, actual antrenor al Academicii Pitești, liderul seriei secunde în Liga 2, Marius Baciu a acceptat să stea de vorba cu ProSport despre viața pe banca tehnică, cariera de fotbalist, care a durat 17 ani, din 1992 până în 2009, dar și despre unul dintre episoadele negre ale istoriei Stelei, meciul pierdut cu 5-0 pe terenul lui Paris Saint Germain, în 1997.

Fost coleg de cameră cu Abidal și adversarul lui Ronaldinho și Drogba în cei doi ani petrecuți în Franța, la Lille, Baciu nu a fost surprins de calificarea Astrei în dauna lui Lyon și consideră că echipele din topul campionatului românesc se pot ridica la nivelul echipelor din Ligue 1.


De la Domnești și Dragomirești, la Pitești. „Sunt echipe în Liga 1 care nu au condițiile de pregătire ale Academicii Pitești”

Marius, ai debutat cu dreptul pe banca tehnică a echipei Academica Pitești. Cum a fost pentru tine meciul cu FC Voluntari din prima etapă?
Din punctul meu de vedere, băieții noștri au făcut un meci bun, dar aștept mult mai mult de la ei în continuare. FC Voluntari este o echipă bună și cred că partida a fost una reușită având în vedere că a fost prima a sezonului.

Cât de important e contactul cu fanii la o echipă de liga secundă?
E foarte important, atât pentru mine, cât și pentru jucători și întreaga suflare. Ne dorim din tot sufletul să facem o figură frumoasă în acest sezon și vom da totul pentru orașul Pitești. Sunt ferm convins că victoriile îi vor aduce pe fani la stadion.

Evoluția echipei e influențată de faptul că trebuie să vă deplasați aproape în permanență?
Avem condiții foarte bune de pregătire. Sunt echipe în Liga 1 care nu beneficiază de astfel de condiții și ar fi păcat să renunțăm la bazele de la Domnești și Dragomirești. Nu cred că vor fi probleme, pentru că ne putem deplasa foarte ușor până la Pitești. Durează doar 45-50 de minute.

Infrastructura, principala problemă a echipelor din Liga 2

Ai patru ani de antrenorat, interval în care ai acumulat experiență. Care este filosofia ta ca antrenor?
Filosofia mea pleacă de la disciplină. Daca ești disciplinat, poți aborda orice fel de problemă. Apoi, mă bazez pe respect reciproc și pe seriozitate, atât pe teren, cât și în afara lui.

Ai vreun model în viața de antrenor?
Nu. În cariera mea am avut șansa să lucrez cu foarte mulți antrenori buni și de la fiecare am avut câte ceva de învățat.

Cum e viața de antrenor în Liga 2 în comparație cu Liga 1?
Multe dintre echipele din Liga 2 suferă la capitolul infrastructură. Ca antrenor, mă tem de terenurile proaste pe care am putea juca. Suntem o echipă tehnică și în momentul în care vom juca pe terenuri mai puțin bune vom avea dificultăți. Pe un teren pe care nu poți pasa așa cum trebuie, valorile se nivelează și am putea avea probleme.

Timp de șase ani ai jucat pentru Steaua și ai purtat și banderola de căpitan. Din echipa actuală, cine crezi că are calități de lider al echipei?
Bourceanu, că tot s-a întors acasă, a demonstrat că are spirit de lider. Chiar dacă nu-l cunosc personal, Prepeliță e un jucător important pentru Steaua. Sunt mulți jucători care au calități și personalitate: Szukala, Chipciu, Rusescu, chiar Varela, cu care am lucrat la Vaslui.

Care a fost cel mai frumos moment al carierei tale de fotbalist?
Au fost multe momente frumoase: titlul de campion național la juniori cu Timișoara, primul joc la seniori, pentru Inter Sibiu, golul din Liga Campionilor cu Dortmund, faptul că am jucat împotriva unor adversari precum Ronaldinho sau Drogba, faptul că am fost coleg de cameră cu Abidal. Toate aceste momente mi-au marcat cariera și îmi e foarte greu să aleg doar unul.

Dar cel mai neplăcut?
Accidentarea suferită pe vremea când jucam la Bastia, meciurile cu Dinamo Kiev și Paris Saint Germain, când am ratat calificarea în Liga Campionilor, retrogradarea cu Inter Sibiu. Au fost momente grele, dar important este să depășim aceste situații.

„Doar Dumnezeu știe dacă a fost ceva necurat la mijloc, dar eu nu știu ca eu sau vreun alt coleg de la Steaua să fi călcat strâmb atunci”

Legat de meciul cu PSG, la 17 ani de atunci, ce sentimente te încearcă?
Aceleași sentimente pe care le-am simțit după meciul Ludogoreț – Steaua. Trebuie să recunoaștem, însă, că PSG era o nucă prea tare pentru noi, din toate punctele de vedere.

Presa de la acea vreme a scris în termeni duri despre acest eșec. Te-a afectat în vreun fel?
Când pierzi cu 5-0 după ce în tur ai câștigat cu 3-0 e normal să fie loc de interpretări și suspiciuni. Vă spun acum, cu sufletul deschis, că eram prea tânăr la acea vreme….Doar Dumnezeu știe dacă a fost ceva necurat la mijloc, dar eu nu știu ca eu sau vreun alt coleg de la Steaua să fi călcat strâmb atunci. Trebuie să recunoaștem că au fost mai buni ca noi.

O ultimă întrebare. Jucai în Franța în momentele în care Lyon domina campionatul. Te-a surprins calificarea Astrei?
Știam că Lyon nu mai este echipa din perioada în care jucam eu. Se află într-o perioadă de căutări, în care promovează mulți jucători tineri, o strategie des întâlnită în fotbalul francez. Cunoscând fotbalul din Franța nu a fost o surpriză prea mare, deoarece Astra are o echipa matură și chiar a jucat bine. De altfel, echipele bune ale campionatului românesc sunt la același nivel cu echipele din Franța, în afară de PSG și Monaco.

Mulțumesc și mult succes!
Mulțumesc și eu.


Ca fotbalist, Marius Baciu a evoluat pentru Inter Sibiu (1992-1993, 1994-1996), Steaua (1996-2002), Lille (2002-2004), Oberhausen (2004-2005), Panserraikos (2005-2006), Oțelul Galați (2006-2007), Universitatea Cluj (2007), Gaz Metan Mediaș (1993-1994, 2007-2009)
Ca antrenor, a stat pe banca tehnică a 7 echipe: Voința Sibiu, Pandurii Tărgu Jiu, Unirea Alba Iulia, Șimleu Silvaniei, CSMS Iași, FC Vaslui (antrenor secund) și SC Bacău. Din această vară este antrenorul Academicii Pitești cu care se află pe primul loc în Seria 2.


Interviu realizat de Cristian VOICU

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×