Impresarul care a făcut cele mai tari transferuri ale verii. Perez: „Dacă-l aduceam și pe Falcao, trebuia să-l pun președinte la Real”. Cum i-a „suflat” lui Giovanni Becali lovitura carieriei

Impresarul care a făcut cele mai tari transferuri ale verii. Perez:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jorge Mendes (foto stânga, în prim-plan) este impresarul care a făcut cele mai importante mutări în această vară. Portughezul este agentul lui Cristiano Ronaldo, dar îi mai are sub contract, printre alții, pe James Rodriguez, Radamel Falcao și Angel Di Maria. Adică 3 dintre cele mai tari transferuri realizate în această vară.

Întrebat de ce Falcao n-a ajuns la Real Madrid, Florentino Perez a oferit un răspuns surprinzător: „Dacă îl mai cumpăram și pe Falcao, puteam foarte bine să-l punem președinte al clubului pe Jorge Mendes.” Florentino Perez și Jorge Mendes au o relație foarte apropiată, iar impresarul portughez a fost implicat în multe din tranzacțiile făcute de campioană a Europei.


De la stânga la dreapta: Jorge Mendes, Vadim Vasiliev (director sportiv la AS Monaco) și Radamel Falcao, pe 30 august, la meciul dintre AS Monaco și Lille. Columbianul a fost atunci lăsat în afara lotului, lucru ce anunța plecarea din Principat. Luni, atacantul columbian a semnat cu Manchester United

Din actualii titulari ai Realului, Jorge Mendes le reprezintă interesele lui Cristiano Ronaldo, James Rodriguez, Fabio Coentrao și Pepe. Dintre fotbaliștii care au trecut pe la Real în ultimii ani, Di Maria și Ricardo Carvalho sunt și ei reprezentanți de Mendes. Site-ul 101greatgoals.com a alcătuit un „11” al celor mai importanți jucători pe care Jorge Mendes îi reprezintă, iar rezultatul este o echipă care se poate bate oricând la orice trofeu din Europa. De asemenea, Mendes este și reprezentantul lui Jose Mourinho, deci „11-le” ideal ar avea și un antrenor pe măsură.


Staruri din fotbal reprezentate de Jorge Mendes: Jose Mourinho, Luiz Felipe Scolari, Carlos Queiroz, Simao Sabrosa, Anderson, Fabio Coentrao, Pepe, Angel di Maria, Cristiano Ronaldo, Radamel Falcao, Ricardo Carvalho, Nani, Ricardo Quaresma, Burak Yñlmaz, Joao Moutinho, James Rodriguez, David de Gea și Víctor Valdes.


Omul care i l-a „suflat” pe Ronaldo lui Giovanni Becali

Pe când Ronaldo avea 17 ani, Giovanni Becali a fost aproape de a semna un contract de reprezentare cu acesta. Atunci, starul portughez era la Sporting Lisabona și-l avea antrenor pe Ladislau Boloni, cel care l-a și promovat în prima echipă. Fostul selecționer avea o relație bună cu Giovanni Becali, astfel că acesta a fost atenționat că există un super talent la Sportig: „Sunt doi puști geniali la Sporting. Unul e slăbănog, driblează tot, celălalt dă goluri cu sacul. N-ai cum să greșești cu ei, dacă poți să-i iei…”. A doua zi, Giovanni era la Lisabona cu două contracte de impresariat în servietă. Unul era Cristiano Ronaldo, celălalt era Ricardo Quaresma. Ambii sunt acum reprezentați de Mendes.

Mai departe, cei doi puști au fost trași deoparte de controversatul impresar român. Tinerii talentați, dar necunoscuți la acea vreme, și-au exprimat pretențiile: Quaresma a cerut 50.000 de euro pentru a semna contractul de impresariat, Ronaldo – un Porsche Carrera. Giovanni Becali a rămas surprins de pretențiile celor doi și le-a întors spatele. Peste câteva zile, Ronaldo intra în parcare cu un Porsche Carrera. Era mâna lui Jorge Mendes.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut