Pițurcă: „Am vrut să îl convoc pe Sânmărtean, dar s-a accidentat exact înaintea meciului cu Grecia”

Pițurcă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, luni, într-o conferință de presă, că ar fi vrut să îl convoace pe mijlocașul echipei Steaua, Lucian Sânmărtean, la meciul pe care România îl va disputa cu Grecia în preliminariile Euro 2016, însă acesta s-a accidentat exact înaintea acestei partide.

„Sigur că ne lipsesc anumiți fotbaliști, dar eu cred că lotul pe care îl avem este format din cei mai valoroși și cei mai în formă jucători. Sunt mai mulți jucători pe care vroiam să îi convoc, este Mățel, este Gardoș. De asemenea, pe Sânmărtean aș fi vrut să îl convoc. Însă, din păcate, exact înaintea meciului cu Grecia el s-a accidentat. Și explic de ce l-aș fi convocat. Pentru că Sânmărtean, de când a venit la Steaua, a început să fie mult mai responsabil vizavi de fotbal, vizavi de ceea ce se întâmplă în teren. Deci eu eram mulțumit de prestațiile lui din ultima perioadă și cu siguranță el ar fi fost în lotul echipei naționale. Dacă Sânmărtean ar fi fost în echipă, jocul poate s-ar fi derulat într-o altă manieră pentru că el are un atu mare, e un jucător foarte tehnic”, a spus selecționerul.

Victor Pițurcă a fost criticat de mai mulți oameni de fotbal, printre care fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, fostul finanțator al FC Vaslui, Adrian Porumboiu, și tehnicianul Laurențiu Regehcampf, pentru că a refuzat să îl convoace la echipa națională pe mijlocașul Lucian Sânmărtean la meciurile din campania de calificare la CM 2014.

Selecționerul explica la momentul respectiv absența lui Sânmărtean de la prima reprezentativă prin vârsta acestuia (n.r. – 34 de ani în prezent) și prin faptul că evoluțiile acestuia la FC Vaslui erau lăudate excesiv și nejustificat.

Lotul echipei naționale a României s-a reunit, luni după-amiază, la Centrul de Fotbal de la Mogoșoaia.

Echipa națională a României va debuta, duminică, 7 septembrie, de la ora 21.45, în preliminariile Campionatului European din 2016, urmând să întâlnească selecționata Greciei, pe Stadionul Karaiskakis din Pireu.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×