Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Trombetta, fostul antrenor al CFR-ului, principalul colaborator al lui Allegri la Juventus

Trombetta, fostul antrenor al CFR-ului, principalul colaborator al lui Allegri la Juventus

Trombetta, fostul antrenor al CFR-ului, principalul colaborator al lui Allegri la Juventus
  • Maurizio Trombetta (52 de ani, al doilea din dreapta), fostul antrenor al lui CFR Cluj în sezonul 2008-2009 (timp de patru luni), face parte oficial, de ieri, din staff-ul tehnic al campioanei Italiei, Juventus Torino.

Managerul general Massimiliano Allegri l-a numit pe Trombetta antrenor la prima echipă, în fapt aceasta fiind prima funcție tehnică din staff. Trombetta se va ocupa direct de antrenamentele primei echipe, bineînțeles sub coordonarea și la indicațiile lui Allegri. Mai pe românește, Trombetta este secundul acestuia din urmă, chiar dacă funcția sa sună pompos în engleză, pe site-ul clubului italian: „first-team coach”.

Maurizio Trombetta este antrenorul care a adus CFR-ului una dintre cele mai mari victorii europene în grupele Ligii Campionilor, 2-1 cu Roma, chiar pe Olimpico, pe 16 septembrie 2008. Italianul a mai antrenat-o în România, pentru o scurtă perioadă, în 2011, pe FCM Târgu Mureș.

sursa foto: juventus.com

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]