Accidentarea lui Gardoș, mai puțin gravă decât se anticipase. Fundașul și-a reluat alergările la antrenamentul de luni și poate fi pe teren în Supercupă

Accidentarea lui Gardoș, mai puțin gravă decât se anticipase. Fundașul și-a reluat alergările la antrenamentul de luni și poate fi pe teren în Supercupă
  • Publicat:
  • Actualizat:


După mai multe probleme medicale, Costel Gâlcă primește și o veste bună în cantonamentul din Anglia. Florin Gardoș, care a ieșit accidentat de pe teren în prima repriză a amicalului cu Oldham Athletic (4-1), pare să își fi revenit și să reintre în calculele pentru Supercupa cu Astra, de vineri, 11 iulie. Fundașul central era suspect de ruptură musculară, dar în cele din urmă medicii au constatat că accidentarea sa nu este atât de gravă, astfel că jucătorul a fost prezent la antrenamentul de luni dimineață, ocazie cu care și-a reluat și alergările.

Vestea cade cum nu se poate mai bine și pentru colegii lui Gardoș. Lucian Sânmărtean se teme ca nu cumva Steaua să nu poată conta pe aportul fundașului în meciul cu Astra. „Și nouă ne este teamă că nu va juca, din păcate are niște probleme medicale. Sperăm să treacă repede peste aceste probleme, și pentru el, dar și pentru echipă. E un fotbalist de calitate și Steaua are nevoie de el„, a spus mijlocașul campioanei.

Claudiu Keșeru, și el cu probleme, a făcut doar 30 de minute de alergare, după care s-a retras la vestiare. Alexandru Aldea și Adi Popa au lipsit de la ședința de pregătire, fiind accidentați.

Steaua va reveni în țară marți, 8 iulie, cu doar trei zile înaintea Supercupei.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×