Zambrotta: „N-am mai ținut legătura cu Mutu. Chivu s-a retras cu capul sus”

Redactor:
Florin Marian
Zambrotta:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gianluca Zambrotta a ajuns la 37 de ani și a început munca de antrenor la nivelul de jos. Fostul fundaș al naționalei Italiei și al echipelor Juventus, AC Milan și Barcelona a reușit să câștige cu echipa lui FC Chiasso un amical, la St. Vincent, în fața Stelei, scor 2-1. După meci, campionul mondial din 2006 era foarte bucuros de rezultatul surprinzător scos de formația pe care o pregătește.

Gianluca, e o victorie importantă pentru tine?
Este pentru că am reușit să învingem o formație foarte bună, care e campioana României și care a jucat în Champions League. A fost primul nostru meci de pregătire, ne-am reunit acum o săptămână.

Și pentru Steaua a fost tot primul joc, cum ți s-a părut echipa din România?
Știu, deși a pierdut, să nu se uite că nu a fost decât un meci de pregătire, antrenamentele sunt dure în această perioadă. Nu poți trage concluzii după primul joc. Steaua are jucători interesanți, nu vreau să rostesc nume. A fost o plăcere să mă reîntâlnesc cu fotbalul românesc aici, în Italia. Am jucat contra României și ultimul meci de care îmi amintesc e cel de la Euro 2008.

Mutu a ratat un penalty atunci…
Da, așa este, dar a fost bine pentru noi. Mutu și-a asumat să execute acel penalty și a greșit, dar cine nu a ratat de la punctul cu var? Am fost colegi la Juventus, dar nu am mai păstrat legătura cu el.

Ce spui despre decizia lui Chivu de a nu mai juca?
Chivu s-a retras cu capul sus de la Inter. Am jucat contra lui și pot spune că a fost un fotbalist foarte bun și important pentru România.


217 partide a jucat Zambrotta pentru Juventus, echipă pentru care a marcat și 7 goluri în perioada 1999-2006

58 de meciuri a evoluat pentru FC Barcelona în perioada 2006-2008, echipă pentru care a marcat 3 goluri

80 de partide a adunat în tricoul lui AC Milan și a înscris 2 goluri pentru „diavoli” în perioada 2008-2012

98 de prezențe are în naționala Italiei cu care a devenit campion mondial în 2006


Foto: Alexandru HOJDA

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri