INTERVIU | Mitu joacă meciul vieții, în primul tur la Wimbledon, cu Radwanska: „Voi ataca și voi încerca să-mi impun jocul”

Mitu a vorbit pentru ProSport înaintea meciului cu Radwanska, programat luni, după ora 19:00, pe Terenul 3 din complexul All England Club.
Alexandru Tăcină
INTERVIU | Mitu joacă meciul vieții, în primul tur la Wimbledon, cu Radwanska: "Voi ataca și voi încerca să-mi impun jocul"
  • Andreea Mitu (214 WTA) se află pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam și o va întâlni pe Agnieska Radwanska, a patra jucătoare a lumii.
  • Mitu a vorbit pentru ProSport înaintea meciului care va avea loc luni, după ora 19:00, pe Terenul 3 din complexul All England Club.
  • Andreea spune că are emoții înaintea partidei cu Radwanska, în care va încerca să joace ofensiv.

A început prima zi de la Wimbledon, singurul turneu de Grand Slam care se desfășoară pe iarbă, dar și cel mai prestigios din circuit. Trei români joacă luni pentru accederea în turul secund: Victor Hănescu (104 ATP) împotriva lui Tomas Berdych (6 ATP), Monica Niculescu (65 WTA) împotriva lui Alison Van Uytvanck (93 ATP) și Andreea Mitu (214 WTA) cu Agnieszka Radwanska (4 WTA).

Cea mai grea misiune pare să o aibă Andreea Mitu (22 de ani), jucătoare care se află pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, grație a trei victorii obținute în calificări: în primul tur a învins-o pe Luksika Kumkhum (Thailanda, 126 WTA), scor 4-6, 6-3 6-4, în turul doi a trecut de Sachia Vickery (SUA, 186 WTA), scor 7-5, 7-6, iar în ultimul tur de Irina Falconi (SUA, 173 WTA), scor 6-2, 6-7, 6-2. Andreea a vorbit pentru ProSport despre cel mai important meci al carierei, care va avea loc luni, după ora 19:00, în compania Agnieszkăi Radwanska, a patra jucătoare a lumii.

Ce înseamnă pentru tine calificarea pe tabloul principal la Wimbledon?
Înseamnă foarte mult, mai ales că am venit total nepregătită la Londra. Am ajuns cu o zi înaintea calificărilor și m-am antrenat doar o oră pe iarbă. Am evoluat foarte relaxată toate meciurile.

Ce speri de la întâlnirea cu Radwanska. Vei adopta o tactică specială?
Sper să scap repede de emoții și să reușesc un meci bun. Mi-au zis fetele – celelalte românce de la Wimbledon – cum joacă și la ce să mă aștept din partea ei, rămâne de văzut dacă îmi pot face jocul.

Înțeleg că vrei să o ataci pe poloneză…
Dacă nu voi avea emoții și va merge totul conform planului, cam așa vor sta lucrurile. Voi încerca să-mi impun jocul și nu voi aștepta greșeala Agnieszkăi.

Cum vei încerca să scapi de emoții? Ai vreo metodă specială?
Nu am vreo metodă prin care să scap de emoții. E normal să le am cu mai multe ore înainte de meci și poate chiar și la începutul partidei. Voi vedea la ora jocului cum stau lucrurile.

„Jocul meu se potrivește mai bine pe hard”

Tu ești jucătoare de zgură, pentru că ai evoluat mult pe această suprafață lentă. Cum te simți pe iarbă?
Ador să joc pe iarbă și, chiar dacă e doar al doilea an când joc, pot să spun că e noua mea suprafață favorită. Jocul meu se potrivește mai bine pe hard, însă n-am jucat mult pe suprafețe rapide pentru că mulți ani am fost accidentată mai mereu iarna. Vara se joacă mai mult pe zgură in Europa.

Care este visul tău de la Wimbledon 2014?
S-a împlinit deja aici, într-un fel. Prin urmare, rămâne să mă bucur de meciul din primul tur. indiferent de rezultat, am numai de câștigat.

O ultimă întrebare. Ce îți dorești de la acest sezon?
Îmi doresc în primul rând să fiu sănătoasă și să mă pot antrena mai mult.


Andreea Mitu a câștigat opt turnee de tip Futures în carieră și nu s-a mai calificat până în prezent pe tabloul principal al vreunui turneu WTA. Cea mai bună poziție atinsă până acum a fost locul 163 WTA, în 2013.

România are șapte reprezentanți în primul tur la Wimbledon: Victor Hănescu, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Alexandra Cadanțu, Irina Begu și Andreea Mitu


 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO HOT! Ea este MISS WORLD 2026! Are 24 de ani și îți taie răsuflarea!
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de fiica secretă a Principelui Nicolae, după ce tatăl ei a recunoscut-o abia în urma unui test de paternitate. Unde a dispărut mama copilei, Nicoleta Cîrjan
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania