Dubla lui Bilinski aduce punctele și vacanța în „Ștefan cel Mare”. FC Botoșani – Dinamo 1-2. VIDEO REZUMAT

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a învins cu 2-1 la Botoșani și a încheiat pe locul patru sezonul 2013-2014. Meciul nu a avut nicio miză pentru două formații care își îndepliniseră obiectivele stabilite pentru acest sezon

În ultima partidă a sezonului, Flavius Stoican le-a oferit o șansă de afirmare unor tineri jucători precum Crișan, Popa II sau Samoilă. Până și hulitul Joel Thomas a prins un loc în primul „11”. Dinamo a jucat în verde la Botoșani, culoare care poate deveni familiară pentru Dorin Rotariu, care este monitorizat de Sporting Lisabona.

„Câinii” au început mai bine, iar după trei minute apărarea moldavă avusese două teme de studiu. Răspunsul gazdelor a venit după cadoul oferit de Adi Popa II, care a făcut henț în propriul careu. Fulop a transformat, iar botezul lui Samoilă între buturile „roș-albilor” a consemnat un gol după 17 minute. Joel Thomas a încercat să îi servească lui Rotariu un assist, dar Bilinski a fost cel care a egalat. Atacantul polonez avea să reia în poartă centrarea lui Rus din minutul 27.

Asediu la ambele porți

Apetitul ofensiv al celor două formații a fost condimentat și cu ocaziile mari ale lui Croitoru, respectiv Rotariu, dar la cabine s-a intrat cu 1-1. Atmosfera de vacanță a părut să acapareze repriză secundă. Fundașii au gafat, iar atacanții s-au întrecut în ratări. Cârja a scăpat singur cu portarul dinamovist dar a fost blocat de către Rus, iar Bilinski a ratat ținta după o ieșire de Spitalul 9 a lui Lazar. Hadnagy a lovit transversala, în timp ce Joel Thomas a fost același motor cu o viteză în minus.

Adrian Cojocaru a devenit eroul partidei pentru scurt timp. Centralul a dictat al doilea penalty al jocului, în urma unui fault asupra lui Bărboianu. Lazăr a tras slab, iar paronimul Lazar a respins în două rânduri. Adevăratul  MVP s-a dovedit Bilinski, care a întors doi fundași botoșăneni pentru a semna a doua dublă a sezonului.

Croitoru și Hadnagy au încercat să facă fericiți pariorii care mizaseră pe un meci cu patru goluri, dar Samoilă a scăpat cu un singur gol. Botoșani a încheiat sezonul de Liga1 departe de subsolul clasamentului, în timp ce Dinamo a obținut cea mai bună clasare stagională din 2009 încoace.


Echipele de start:

FC Botoșani: Lazăr – C. Dinu, Oltean, Tincu, Acsinte – Codoban, Ghinga, Croitoru – Stojkov, Fulop – Cîrjan

Rezerve: Curileac, Juncanaru, V. Bordeanu, Patache, Danci, Vertelis, Hadnagy

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Dinamo: Samoilă – Rus, Ad. Popa, H. Crișan, Bărboianu – V. Lazăr, Boubacar, I. Șerban, D. Rotariu – J. Thomas, Bilinski

Rezerve: Muțiu, Fai Collins, Nedelcearu, S. Dobre, Tîrcoveanu, D. Buia, Velici


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…