Ronnie O’Sullivan a profitat de căderea lui Murphy și se îndreaptă spre semifinalele Mondialului. Trump are 6-2 cu Robertson după prima sesiune

Ronnie O''Sullivan și Judd Trump îi conduc pe Shaun Murphy, respectiv Neil Robertson cu 6-2 în cele mai interesante sferturi de finală ale Campionatului Mondial de snooker
Ronnie O'Sullivan a profitat de căderea lui Murphy și se îndreaptă spre semifinalele Mondialului. Trump are 6-2 cu Robertson după prima sesiune

Ronnie O”Sullivan și Judd Trump îi conduc pe Shaun Murphy, respectiv Neil Robertson cu 6-2 în cele mai interesante sferturi de finală ale Campionatului Mondial de snooker

  • *Barry Hawkins, care îl conduce pe Dominic Dale cu 11-5, și Mark Selby, care are 12-4 cu Alan McManus, sunt ca și calificați în semifinale

După ce Shaun Murphy s-a distanțat la 2-0 și era în pole-position pentru a face 3-0 în meciul cu Ronnie O”Sullivan, campionul mondial al ultimelor două ediții ale turneului de la Crucible părea că are probleme mari. Ronnie nu reușise încă o lovitură de distanță, iar loviturile de siguranță păreau mai mult invitații pentru Murphy să introducă bile în buzunar. Însă după ce Murphy a ratat bila maro, care i-ar fi adus o diferență de trei jocuri, O”Sullivan a reintrat imediat în joc. Ședințele cu psihologul Steve Peters s-au văzut imediat în jocul englezului, care a început să evolueze fără cusur, iar cu break-uri de 94 și 136 de puncte a făcut 6-2, un avantaj categoric, care îi permite lui Ronnie să viseze la a patra semifinală consecutivă la Crucible, și șansa de a-și mări, totodată, seria de victorii consecutive la Campionatul Mondial la 13. Învingătorul meciului dintre O”Sullivan și Murphy va juca, cel mai probabil în semifinale, cu Barry Hawkins, care conduce cu 11-5 în sfertul cu Dominic Dale.


Neil Robertson are probleme în meciul cu Judd Trump, fiind condus cu 6-2 după prima sesiune

Trump îl domină pe Robertson

Dacă Ronnie a avut emoții în startul partidei cu campionul mondial din 2005, nu același lucru se poate spune și despre Mark Selby. Englezul, care a trecut în primele două tururi de Michael White (10-9) și de Ali Carter (13-9), a dominat categoric jocul cu Alan McManus, după un start bun al scoțianului. Semifinalist la Crucible în 1992 și 1993, McManus a condus cu 3-2, însă nu a reușit să câștige decât un frame din următoarele 10, pentru ca Selby să aibă nevoie de un singur frame câștigat pentru a merge în semifinale în sesiunea care începe miercuri la 12:00. În semifinale, Selby va juca împotriva câștigătorului din meciul Judd Trump – Neil Robertson.

Un meci extrem de spectaculos, între doi dintre cei mai în formă jucători ai momentului. Chiar dacă Trump a avut emoții mari în prima rundă, când a dispus de Tom Ford cu 10-8, după un meci în care a evoluat slab, englezul s-a repliat și a reușit să joace cel mai bun snooker de la această ediție a Mondialului în sfertul de finală contra lui Robertson. După prima sesiune, Trump conduce cu 6-2, în urma unor break-uri de 63, 60, 107 și 117 puncte, semn clar că a reușit să-și construiască jocul excelent. În schimb, Robertson, favorit numărul 2, a părut deconcentrat, ratând cu seninătate câteva bile relativ ușoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]