Farul Constanța – Baia Mare, capul de afiș al etapei a cincea din Superliga de rugby

Redactor:
Andru Nenciu
Farul Constanța - Baia Mare, capul de afiș al etapei a cincea din Superliga de rugby
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Superliga română de rugby revine în acest weekend. Două din cele trei partide ale etapei vor fi televizate de TVR 2, inclusiv cel mai important meci al rundei, Farul Constanța – Știința Baia Mare.
  • Baia Mare conduce în clasamentul Superligii și e urmată de Farul. Primele patru echipe merg în play-off

Constanța fierbe

Primul meci al rundei a cincea va avea loc sâmbătă, la Constanța, acolo unde echipa gazdă, Farul, va primi vizita grupării băimărene Știința. Cele două echipe duc un duel direct pentru ocuparea primei poziții. Până în acest moment liderul competiției interne, Știința Baia Mare, este singura trupă care a obținut trei victorii din tot atâtea confruntări, de cealaltă parte Farul a cunoscut primul insucces al sezonului etapa trecută, în meciul cu campioana en-titre, RCM Timișoara (13-35).

Soarta se poate schimba

Cea de-a doua partidă a etapei ne propune duelul dintre CSM București (loc 4) și RCM Timișoara (loc 3), cele două trupe ocupă în momentul de față ultimele poziții care duc spre play-off-ul Superligii. Surprinzător, parcursul campionilor en-titre este identic cu cel al CSM-știlor, grupările înregistrând două victorii și o înfrângere. Încă o coincidență legată de cele două echipe: ambele au cedat în primele dispute programate, CSM împotriva constănțenilor de la Farul (22-29), iar Timișoara împotriva Științei Baia Mare (13-19).

Lupta codașelor

Runda a cincea a Superligii va fi închisă, duminică, de confruntarea ultimelor clasate. La finalul partidei dintre Universitatea Cluj și Dinamo București spectatorii pot avea ocazia să își vadă favoriții obținând prima victorie a sezonului, ambele echipe nereușind să câștige în patru etape disputate.


Etapa următoare

26.04, 11:00 Farul Constanța – Știința Baia Mare (TVR 2)

27.04, 11:00 CSM București – RCM Timișoara

27.04, 14:00 U Cluj – Dinamo București (TVR Cluj)

Steaua stă.


Clasament

1.Baia Mare 3 0 0 99:19 14 pct

2.Farul Constanța 3 0 1 72:76 12

3.RCM Timișoara 2 0 1 84:45 11

4.CSM București 2 0 1 78:57 11

5.Steaua București 2 0 2 74:80 10

6.Universitatea Cluj 0 0 3 26:72 1

7.Dinamo București 0 0 4 37:121 0


Articol scris de Adrian EUGEN

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare