INTERVIU – Simona Halep: „Mă mișc foarte bine și sunt fresh. Sper ca românii din tribune să-mi dea putere”

INTERVIU - Simona Halep:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reprezentativa României de Fed Cup va întâlni Serbia, în perioada 19-20 aprilie, într-o partidă crucială pentru accederea în a doua Grupă Mondială. Un baraj important, care trebuie să valorifice eforturile din Ungaria, unde Halep și compania au reușit patru victorii muncite: 2-1 cu Ungaria, 2-1 cu Marea Britanie, 2-1 cu Letonia și 2-0 cu Ucraina. De această dată, pe centralul de la Arenele BNR se vor desfășura cinci partide, iar fetele antrenate de căpitanul nejucător Alina Tecșor au început antrenamentele pentru meciul decisiv.  Simona Halep, prima rachetă a României, a vorbit pentru ProSport despre jocul cu Serbia sau despre starea fizică în care se află după operația suferită la degetul mare de la piciorul drept.    

  • Echipa Serbiei a venit la București în următoarea componență: Ana Ivanovic (12 WTA), Bojana Jovanovski (39 WTA), Jovana Jaksic (105 WTA) și Nina Stojanovic (994 WTA).
  • Componența României pentru baraj arată în același fel cu cea din grupa de calificare de la Budapesta: Simona Halep (5 WTA), Sorana Cîrstea (27 WTA), Monica Niculescu (79 WTA) și Irina Begu (120 WTA).

„Ar fi o dezamăgire mare să o luăm de la capăt”

Simona, cât de dificilă va fi întâlnirea cu Serbia?
Va fi un meci foarte greu, împotriva unor jucătoare  bune, mai ales că Ivanovic a câștigat un turneu de Grand Slam și are mare experiență. În pofida acestui fapt, sunt încrezătoare că vom triumfa în această confruntare. Sărboaicele luptă exemplar, noi de asemenea, iar publicul ne-ar putea ajuta să facem diferența. Datorită spectatorilor vom avea un avantaj important. Eu voi oferi tot ce pot pe teren, așa cum fac la fiecare partidă. Vrem să intrăm în a doua Grupă Mondială, pentru că ar fi o dezamăgire să o luăm de la capăt și să mergem din nou în grupa de calificare de la Budapesta.

Anul trecut te-ai întâlnit de două ori cu Ivanovic. O victorie și o înfrângere..
Am avut parte de meciuri grele cu ea, am dispus și de un pic de noroc la Sofia, pentru că am revenit de la 1-3 în decisiv. Sper ca de această dată să nu mai trec prin emoții la fel de mari.  Deznodământul fiecărui meci dintre cele cinci va fi deschis oricărui rezultat, mai ales la un asemenea nivel. Simt că am un joc bun, îmi place terenul de aici și sper ca românii din tribune să-mi dea putere pentru a reuși ambele victorii.

„Pauza mi-a prins bine”

La Miami te-ai retras înainte de startul competiției pentru a-ți face operația la deget. Puteai să o amâni în vreun fel pentru a juca acolo?
Am suferit operația pentru că era necesar. Așa a considerat doctorul, iar eu i-am ascultat sfatul.

Te-ai refăcut complet în urma intervenției chirurgicale?
Mi-am revenit foarte repede și sunt aptă de joc. Mica pauză pe care am luat-o mi-a prins bine, astfel  refăcându-mă în totalitate. Mă simt bine și am un potențial de 100% pentru a începe  meciurile.

„Mă mișc foarte bine și sunt fresh pe teren”

Fizioterapeutul tău stă în lojă, alături de antrenor, la fiecare meci. Cât de mult te ajută el?
Da, mă ajută foarte mult, de la un timp mă mișc foarte bine și sunt fresh pe teren tot timpul, datorită lui. Teo Cercel e un om foarte util în echipa mea.

Cum decurge relația cu Wim Fissette, antrenorul tău?    
Merge bine, s-a dovedit o colaborare inspirată. Mă voi întâlni cu Wim la Stuttgart (n.r. – 21-27 aprilie), iar apoi vom vedea cum decurg lucrurile în continuare.

„Turneul de la București va avea o importanță deosebită pentru mine”

Ai mai jucat vreodată pe centralul de la Arenele BNR?
Da, am mai jucat acum doi ani, am dobândit o experiență bună aici, care sper să mă ajute.

În iulie, Bucureștiul va găzdui un turneu WTA. Ce importanță ar avea pentru tine un trofeu aici?
Voi veni la acel turneu și sper să avansez până în fazele finale, mi-ar plăcea foarte mult. Sufletește, va avea o importanță deosebită pentru mine, ținând cont că joc acasă. Sper să avem spectatori mulți și să ne bucurăm de tenis.

Ultima întrebare. Care este obiectivul de la Roland Garros, următorul turneu de Grand Slam?
Mă voi concentra pe fiecare meci, dar nu am niciun obiectiv clar. Sper să câștig cât mai multe meciuri și să fiu aptă să-mi fac jocul.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri