Îi spune „adio” României. Venise în Liga 1 cu planuri mari, dar a plecat în timp record. Conducerea „a omis” să-l legitimeze

Îi spune
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Situația critică de la SC Vaslui a adus jucătorii până în stadiul în care să-și dorească să devină liberi de contract. Astfel, neplătiți cu lunile, fotbaliștii lui Liviu Ciobotariu au declanșat, miercuri, o grevă, hotărând atunci să nu se mai antreneze până când conducerea nu va achita măcar o parte din restanțe.

Între timp, moldovenii au primit asigurări că vor primi două luni de salariu, însă incertitudinea din vestiarul moldovean a determinat primul fotbalist să-și ia rămas bun de la Liga I.

Este vorba despre Marco Gomes Rodrigues, jucător ce a venit în iarnă din campionatul Bulgariei. Conform Vremea Nouă, lusitanul a avut sprijin total din partea staff-ului tehnic, Ciobotariu spunând în repetate rânduri că „este un jucător cu reale calități, care va ajuta atacul”, însă n-a apucat să mai demonstreze și asta din cauza faptului că cei din conducere „au omis” să-l legitimeze.

Nemulțumit de situația în care se afla, dar și de faptul că n-a primit niciun ban de la sosirea sa în România, mijlocașul ofensiv și-a luat joi rămas bun de la SC Vaslui.

Antal are de luat 135.000 euro

Din informațiile obținute de ProSport, datoriile clubului către fotbaliști (aici îl luăm în calcul și pe Sălăgeanu, cel care a fost declarat liber de contract la comisii) au ajuns la aproape jumătate de milion de euro. Restanțele cele mai importante sunt către Liviu Antal, golgheterul echipei și fotbalistul pe care s-ar putea încasa cea mai mare sumă în urma unui transfer în străinătate, are de primit 135.000 de euro, Cordoș 60.000 de euro și portarul Straton 50.000 de euro. Acestora li se alătură Sălăgeanu, cel care așteaptă să-i fie alimentat contul cu 95.000 de euro, în acest sens având și o hotărâre a comisiilor FRF. În plus, acționarul Ciprian Damian are de recuperat de la club, în calitate de administrator, suma de 1,5 milioane de euro, iar în acest sens a depus o notificare în dosarul de licențiere pe care vasluienii l-au depus până la 31 martie.

Într-un interviu publicat, miercuri, de ProSport, Ciprian Damian a mărturisit că SC Vaslui are conturile blocate în urma unei datorii la stat de 331 de miliarde de lei vechi. Porumboiu l-a contrazis pe finul său și a spus că la mijloc este o greșeală a ANAF

FC Vaslui joacă vineri, pe teren propriu, împotriva Viitorului Constanța, începând cu ora 21:00, într-un meci ce contează pentru etapa cu numărul XXVI a Ligii I.

ILIE NĂ‚STASE vorbește pentru prima dată despre „Jaful secolului”: „La 13 ani, căram cu tata sacii cu bani de la BNR”. PLUS de ce URĂ‚ȘTE efectiv DINAMO

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…