FOTO – Dinamovistul Marius Alexe a vândut bilete pentru derby-ul cu Steaua, din semifinalele Cupei României

Clubul din "Ștefan cel Mare" continuă campania inedită de marketing, pe care a demarat-o cu o săptămână înainte de partida cu Steaua, din turul semifinalelor Cupei României.
  • Clubul din „Ștefan cel Mare” continuă campania inedită de marketing, pe care a demarat-o cu o săptămână înainte de partida cu Steaua, din turul semifinalelor Cupei României.

Dacă, joi, directorul general Ionel Dănciulescu a fost cel care a vândut tichete pentru derby-ul cu roș-albaștrii, de pe Arena Națională, iar, vineri, Florin Bratu a făcut același lucru, sâmbătă a fost rândul lui Marius Alexe să se „reorienteze profesional”.

Atacantul de 24 de ani, aflat sub contract cu Dinamo și împrumutat până la finalul sezonului în Serie A, la Sassuolo, a comercializat bilete la casele de la intrarea stadionului din „Groapă”.

Alexe a stat de vorbă cu suporterii, a făcut poze, a dat autografe și le-a transmis acestora că-i așteaptă în număr cât mai mare pe „Arena Națională”. Din cele aproximativ 10.000 de bilete oferite „câinilor”, care, joi, vor fi oaspeți în semifinalele competiției knock-out, susținătorii lui Dinamo au cumpărat 8000.

Alexe se întoarce sigur la Dinamo

Atacantul împrumutat de roș-albi, anul trecut, la Sassuolo, echipă ce avea opțiune pentru achiziționarea internaționalului român, va reveni sigur în „Ștefan cel Mare”, în această vară. Alexe s-a accidentat grav la genunchi, s-a operat la Istanbul și, astfel, a ratat jumătate de sezon, în Serie A. Sassuolo nu va activa opțiunea de cumpărare din cauză faptului că dinamovistul n-a convins atât timp cât a jucat.

6 meciuri a jucat Alexe pentru Sassuolo în Serie A, fără să marcheze vreun gol

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]