Dejan Stanojevic, antrenorul naționalei de polo: „Vrem două-trei victorii la Europene”

Dejan Stanojevic, antrenorul naționalei de polo:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Selecționerul naționalei de polo, sârbul Dejan Stanojevic, a susținut luni prima conferință de presă de la preluarea singurei naționale tricolore prezente la Jocurile Olimpice de la Londra.
  • Între două evenimente majore – tragerea la sorți de duminică a grupelor CE din Ungaria și meciul de marți cu Serbia (ora 20:00, Bazinul Steaua), din Liga Mondială, Stanojevic a vorbit despre țintele sale pe termen mediu și lung.

Primul obiectiv și l-a îndeplinit, calificarea la Campionatul European (14-27 iulie la Budapesta), competiție România vizează un loc între primele opt, astfel încât să obțină biletele pentru Mondialul de anul viitor.

„Era foarte important pentru noi să ne calificăm la turneul final. Naționala României are calitate pentru a fi prezentă mereu la turneele finale europene și mondiale. Din păcate în ultimii doi ani rezultatele nu au fost cele mai bune. Dar acum suntem la Budapesta, între cele mai bune 12 echipe ale Europei. Este un start bun pentru noi, dar nu este suficient, ca să fiu sincer. Este important, dar este doar un prim pas. Obiectivul nostru este să facem tot posibilul să fim în primele opt echipe pentru a ne califica la Campionatul Mondial. Deci vom încerca să câștigăm 2-3 meciuri în faza grupelor, iar apoi vom vedea ce va urma”, a punctat Dejan Stanojevic.

„Încă nu știm la ce nivel suntem”

Tehnicianul sârb a explicat că România poate câștiga măcar două partide în Grupa A din care mai fac parte selecționatele Muntenegrului, Italiei, Greciei, Rusiei și Georgiei. „Este greu să vorbim despre șansele noastre în grupă pentru că în momentul de față nu știm exact la ce nivel de joc suntem. Într-un meci pierdem cu Rusia la 10 goluri diferență, iar apoi îi batem, deci câteodată jucăm bine, iar alteori nu. Aici trebuie să lucrez, România trebuie să joace întotdeauna la același nivel. Pentru noi este bine că avem în grupă două echipe, Georgia și Rusia, împotriva cărora putem juca și pe care le putem învinge. De asemenea, mai avem adversare Grecia, Muntenegru și Italia, trei selecționate foarte puternice. Dar noi trebuie să ne schimbăm mentalitatea”, a continuat sârbul care vorbește despre poloul românesc la persoana întâi plural.

„Aștept tribune pline cu Serbia, așa cum au fost la fotbal cu Argentina”

Referitor la meciul de marți cu Serbia, Stanojevic a afirmat că acesta este o oportunitate pentru a vedea felul în care reacționează jucătorii săi în fața unui adversar puternic. „Întâlnim cea mai bună echipă din lume din punctul meu de vedere, dar o echipă care nu este completă. Este o șansă pentru noi de a vedea cum vor reacționa jucătorii noștri în fața unei echipe puternice, agresive, cu presing foarte insistent. Trebuie să încercăm să fim mai buni decât am fost în meciul trecut de la Belgrad. Pentru mine nu este un meci special cu Serbia. Pentru mine Serbia este un capitol închis, acum sunt în România și mă gândesc numai la România. Ca să fiu fair-play pot spune că avem șanse să câștigăm și că ne pregătim pentru asta, dar știm toți că în istoria confruntărilor noi nu am învins niciodată Serbia. Asta pentru că Serbia a jucat întotdeauna foarte, foarte bine în apărare. Sper ca tribunele să fie pline, așa cum am văzut că au fost la amicalul de fotbal cu Argentina. Și la polo vine o campioană mondială la București”, a menționat el.

Dejan Stanojevic a precizat că va încerca să îmbunătățească jocul defensiv al naționalei României. „Sunt un produs al școlii sârbe de polo și voi încerca să implementez un joc bazat în special pe apărare. Aparărea îți aduce un bun atac, îți aduce stabilitate și siguranță. Dar dacă nu ai o apărare bună, chiar dacă ai jucători valoroși, nu poți câștiga”, a precizat Stanojevic.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…