Ciobotariu: „Prima repriză a fost sub așteptări” / Anghel: „O greșeală impardonabilă a făcut diferența și echipa mai matură a câștigat”

FC Vaslui a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), pe Săgeata Năvodari, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost marcat de Temwanjera, în minutul 84. Tehnicianul echipei FC Vaslui, Liviu Ciobotariu, a declarat luni seară, după meciul câștigat în fața formației Săgeata Năvodari, scor 1-0, că prima repriză a fost sub așteptări și că felicită jucătorii grupării gazdă pentru atitudine.
Ciobotariu: "Prima repriză a fost sub așteptări" / Anghel: "O greșeală impardonabilă a făcut diferența și echipa mai matură a câștigat"

FC Vaslui a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), pe Săgeata Năvodari, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost marcat de Temwanjera, în minutul 84.

Tehnicianul echipei FC Vaslui, Liviu Ciobotariu, a declarat luni seară, după meciul câștigat în fața formației Săgeata Năvodari, scor 1-0, că prima repriză a fost sub așteptări și că felicită jucătorii grupării gazdă pentru atitudine.

„O victorie in extremis, din punctul meu de vedere cu o primă repriză sub așteptări. Felicit echipa gazdă pentru atitudine, pentru modul în care și-a creat câteva ocazii bune. Am încercat să pasăm dar starea terenului ne-a pus probleme. Nu este o scuză, pentru că și gazdele au jucat pe același teren. În repriza a doua am încercat să jucăm cu mingi lungi spre Temwanjera. Încă nu ne gândim la Europa, chiar dacă locul în clasament ne dă speranțe”, a spus Ciobotariu, subliniind și faptul că FC Vaslui nu a mai primit gol de trei etape.

Cătălin Anghel, a declarat după meciul cu FC Vaslui, scor 0-1, că o greșeală impardonabilă a făcut diferența și că a câștigat formația mai matură.

„O primă repriză bună, dar din păcate în a doua repriză nu am putut să păstrăm același ritm. Meciul se ducea spre 0-0 și eram convins că cine va face o greșeală va pierde. O greșeală impardonabilă a făcut diferența și echipa mai matură a câștigat. Am încredere în continuare că dacă vom menține jocul din prima repriză putem chiar să câștigăm etapa viitoare, cu Viitorul. Trebuie să ne revenim psihic”, a spus Anghel.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]