Lucescu e încântat că vom avea un antrenor român în vestul Europei: „Am fost eu, imediat după Revoluție, acum e Contra”

Cosmin Contra și-a reziliat contractul cu Petrolul Ploiești și va fi numit în funcția de antrenor al formației spaniole Getafe.
Lucescu e încântat că vom avea un antrenor român în vestul Europei: "Am fost eu, imediat după Revoluție, acum e Contra"
  • Cosmin Contra și-a reziliat contractul cu Petrolul Ploiești și va fi numit în funcția de antrenor al formației spaniole Getafe
  • Mircea Lucescu a comentat această mutare pentru Dolce Sport. El crede că nu îi va fi deloc ușor lui Contra într-un campionat precum cel al Spaniei, însă antrenorul Șahtiorului precizează că este unul mai facil decât cel italian.


„Mă bucur că avem din nou un antrenor în vestul Europei. Am fost eu, imediat după Revoluție, acum e el. Sigur, are o responsabilate, se așteaptă de la el să salveze echipa de la retrogradare. O poate face. Îi doresc din tot sufletul să aibă succes. Sper să reușească. Este și apreciat, dorit acolo. Nu văd de ce nu ar reuși. E mai ușor în Spania decât în Italia. Sper să reușească să obțină performanțele pe care le-am obținut eu”, a spus Mircea Lucescu la Dolce Sport.

În vârstă de 38 de ani, Cosmin Contra are o relație de lungă durată cu conducerea Getafe CF, grupare la care a evoluat cel mai mult în cariera sa de fotbalist. Fostul fundaș a jucat în tricoul formației Getafe în perioada 2005-2009. După încheierea carierei de jucător, gruparea spaniolă i-a oferit primul contract de antrenor principal, el conducând echipa a treia a clubului Getafe între 15 octombrie 2011 și 21 august 2012.

Fostul fundaș dreapta a mai antrenat formațiile Poli Timișoara (din poziția de antrenor-jucător), CF Fuenlabrada și Petrolul Ploiești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]