S-a predat. Președintele Sevillei va face șapte ani de închisoare. Cine e Jose Maria del Nido, „unul dintre cei mai influenți oameni din lume”

S-a predat. Președintele Sevillei va face șapte ani de închisoare. Cine e Jose Maria del Nido,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jose Maria del Nido, fostul președinte al Sevillei, s-a predat azi autorităților pentru a începe executarea sentinței de șapte ani de închisoare, la care a fost condamnat pentru evaziune fiscală în valoare de 2,86 milioane de euro

  • Procurorii au descoperit 83 de plăți ilegale, prin care del Nido a reușit să deturneze 2,8 milioane de euro
  • Del Nido a preluat președinția Sevillei în 2002, când clubul avea datorii de 40 de milioane de euro
  • În mandatul său, Sevilla a câștigat două Cupe UEFA (2006 și 2007), Supercupa Europei (2006), două Cupe ale Spaniei (2007 și 2010) și o Supercupă a Spaniei (2010)



Del Nido a fost cel care a fost alături de Raul Rusescu

La doar câteva ore după ce fotbalul românesc a fost zguduit un adevărat cutremur, iar opt dintre cele mai proeminente personaje au fost condamnate la ani grei de închisoare, și un conducător din Primera Division a intrat în închisoare. Miercuri de dimineață, Jose Maria del Nido, fostul președinte al Sevillei, s-a predat la Secția numărul 1 de Poliție din Sevilla pentru a-și începe condamnarea cu executare de șapte ani dictată de Tribunalul din Malaga pentru deturnare de fonduri între 1999 și 2003, când a facturat 2,8 milioane de euro din bugetul Primăriei din Marbella către alte societăți deținute de apropiați, sub protecția primarului Julian Munoz, un bun prieten al lui del Nido. „Primul meu pas către curățarea numelui meu este înapoierea celor 2,8 milioane de euro. Mă consider nevinovat”, a spus del Nido înainte să se predea.


INFO
Del Nido este prieten bun cu frații Ioan și Victor Becali, dar și cu patronul Stelei, George Becali. „Felicit poporul român că are un om atât de bun cum este domnul Becali, aproape unic”, a spus președintele Sevillei despre Becali în 2007.


Evaziunea totală s-a ridicat la 240 de milioane de euro

Povestea lui del Nido (56 de ani) începe la mijlocul anilor 1980, când era un simplu student la Drept. Tatăl său, Jose Maria, era liderul unui partid cu ideologie fascistă, poziție din care l-a ajutat pe del Nido să își înființeze propria firmă de avocatură. Tot pe baza relațiilor tatălui său, Jose Maria a primit un post în conducerea clubului, pe care l-a pierdut zece ani mai târziu, după ce clubul a fost retrogradat. Așa a început și relația dintre tânărul avocat și Jesus Gil, patronul lui Atletico Madrid, club la care Sevilla, cu acceptul lui del Nido, l-a împrumutat în 1994 pe Diego Simeone.


Mandatul de președinte al lui Jose Maria del Nido a coincis cu cea mai de succes perioadă din istoria echipei andaluze

Gil era și primarul orașului Marbella și avea nevoie de un avocat care să-l ajute să rezolve problemele Primăriei din stațiunea de la malul Mediteranei, ale cărei conturi erau în permanență analizate de Fisc. Relațiile dintre del Nido și primăria Marbella s-au întărit și mai mult după ce Julian Munoz a preluat postul de primar în 2003. „El a venit ca un funcționar public, dar a reprezentat mai mult rețeaua coruptă a lui Gil și a asociaților săi. I-a reprezentat pe cei care au adus prejudicii imense și a girat mecanismele care au ajutat o deturnare de fonduri în valoare de 240 de milioane de euro”, a declarat Javier de Luis, unul dintre șefii unui ONG care a tras semnale de alarmă privind corupția din cadrul primăriei din Marbella.


Del Nido este bun prieten cu președintele UEFA, Michel Platini

„Simt că sunt unul dintre cei mai importanți oameni din lume”

În timp ce del Nido se îmbogățea în Marbella, dorința sa de putere era tot mai mare. Așa a ajuns avocatul să fie principalul acționar al Sevillei și președinte al clubului. „Planul meu este să reduc datoria de 40 de milioane de euro pe care o are clubul în acest moment”, spunea del Nido în mai 2002. Rezultatul alegerii sale? Vânzările lui Reyes (30 de milioane de euro), Sergio Ramos (27 de milioane) și Julio Baptista (25 de milioane) au readus clubul pe linia de plutire. A urmat cea mai prosperă perioadă a clubului din punct de vedere al trofeelor, cu două Cupe UEFA (2006 și 2007), Supercupa Europei (2006), două Cupe ale Spaniei (2007 și 2010) și o Supercupă a Spaniei (2010). Prieten la cataramă cu frații Becali, dar și cu patronul Stelei, George Becali, del Nido devenise unul dintre cele mai influente personaje din fotbalul spaniol, lucru demonstrat și de declarațiile sale din ultimii ani: „Simt în acest moment că sunt unul dintre cei mai importanți oameni din lume”. O presupunere care nu s-a verificat la finalul anchetei demarate în 2005 pentru demascarea sistemului de evaziune fiscală din cadrul primărei din Marbella.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu…
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al FCSB-ului
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al…
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Interdicție completă în România. E ILEGAL pentru orice român sau străin. 3 ani închisoare
Interdicție completă în România. E ILEGAL pentru orice român sau străin. 3 ani închisoare
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…