Valentin Lemnaru și-a prelungit contractul cu Universitatea Cluj pentru încă doi ani

Atacantul Valentin Lemnaru și-a prelungit pentru încă doi ani contractul cu gruparea Universitatea Cluj, declarând, joi, pentru site-ul oficial al clubului că dorește să ajute formația pregătită de Mihai Teja să se salveze de la retrogradare.

„Am hotărât sa imi prelungesc contractul. Aveam o datorie morală în primul rând față de domnul Florian Walter și față de club, care m-a ajutat în momente foarte grele. Vreau să ajut atât clubul, cât și pe mine, din acest motiv am ales să rămân la Cluj. Va fi un retur foarte greu cu meciuri dificile, rămâne ca noi să câștigăm fiecare partidă, e obiectivul nostru. Nu ne interesează ce fac restul echipelor, noi trebuie să adunăm puncte și să ne salvăm de la retrogradare. Suporterii trebuie să aibă încredere în toată echipa, cât și în întreg staful tehnic al Universității Cluj. Îi așteptăm la stadion în număr cât mai mare, avem nevoie de ei”, a spus Lemnaru.

Atacantul în vârstă de 29 de ani a jucat în cariera sa la echipele Sportul Studențesc, Poli Timișoara, Dunărea Călărași, Dinamo București, Astra, Pandurii Târgu Jiu și Universitatea Cluj.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]