FOTO Așa vor arăta noile monoposturi de Formula 1! Schimbările de regulament aduc modificări importante de design

FOTO Așa vor arăta noile monoposturi de Formula 1! Schimbările de regulament aduc modificări importante de design
  • Publicat:
  • Actualizat:

McLaren Mercedes, Lotus, Ferrari și Williams sunt primele echipe care și-au prezentat monoposturile pentru noul sezon de Formula 1

  • Forma aripii față este total schimbată față de cele din sezoanele trecute

Actualul sezon de Formula 1 va aduce cele mai mari schimbări din ultimii 10 ani în Marele Circ. Pe lângă modificările de regulament care permit piloților să aleagă orice număr doresc, asemenea MotoGP, sau dublării numărului punctelor în ultima cursă din sezon, există și schimbări majore în ceea ce privește aerodinamica și forma noilor monoposturi. Astfel, Ferrari, McLaren și Williams au fost primele două echipe care și-au prezentat noile monoposturi pentru sezonul viitor.

Prezentat într-un clip excelent din punct de vedere al poveștii și al efectelor, monopostul F14T al lui Ferrari pare cel mai diferit dintre toate cele prezentate până acum. Totuși, păstrează forma aripii în formă de trompă, dar are un singur difuzor în partea jos.

Noile reglementări FIA spun că diferența de nivel dintre baza cockpitului și podeaua mașinii trebuie să fie de 625 mm. Totodată, peretele de la picioarele pilotului și podeaua mașinii trebuie să aibă o distanță de maximum 525 mm, în timp ce nasul mașinii trebuie să fie situat la 185 mm de podea, cu 365 mm mai puțin decât în 2013. S-a ajuns, astfel, ca monoposturile să arate ca un furnicar, aripa din față fiind total modificată față de anii trecuți.


MP4-29, monopostul lui McLaren, este unul dintre cele care vor revoluționa Formula 1. Team-ul britanic se va baza pe Jenson Button și Kevin Magnussen în acest sezon


Williams nu a prezentat decât un desen al noului monopost, însă seamănă cu cel creat de McLaren

Ultima echipă care și-a prezentat monopostul a fost Lotus. Deși fără directorul Eric Boullier, care și-a dat demisia, echipa franceză a reușit să construiască noul monopost, care arată la fel de ciudat ca și celelalte prezentate până acum.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…