De ce pot fi trimiși dinamoviștii la echipa a doua, după reunire

Echipa lui Flavius Stoican a reușit un final de an aproape perfect, cu patru victorii și un egal în ultimele etape.
De ce pot fi trimiși dinamoviștii la echipa a doua, după reunire

Echipa lui Flavius Stoican a reușit un final de an aproape perfect, cu patru victorii și un egal în ultimele etape.

„Câinii” doresc să realizeze același parcurs și în retur, astfel că roș-albii trebuie să-și păstreze forma fizică și sportivă. Stafful tehnic i-a avertizat pe Țucudean și compania ca nu cumva să se întoarcă grași la pregătiri, întrucât i-ar putea aștepta echipa a doua.

Stoican și-a cântărit elevii înainte de vacanță și le va verifica greutatea și la revenire, la vizita medicală. Cei care nu se vor încadra în parametrii în care se aflau la plecare vor plăti cu un „stagiu” la Dinamo 2, unde vor sta până își vor recăpăta greutatea ideală.

Eu, personal, o să las deopate silueta și mă voi înfrupta din sarmale. Pe final de vacanță, voi încerca să mă mai abțin„, a glumit Stoican.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]