Știința, oprită la porțile lui „Oblemenco”

Redactor:
Cosmin Staicu
Știința, oprită la porțile lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

-FC Universitatea Craiova nu a putut intra ieri să se antreneze pe Centralul din Bănie din cauza unei neclarități din hotărârea judecătorească favorabilă lui Mititelu

-Adrian Mititelu a fost însoțit ieri de jucători și de 100 de suporteri

Telenovela revenirii echipei lui Mititelu pe „Ion Oblemenco” nu s-a încheiat o dată cu pronunțarea instanței în acest sens. Deși FC U Craiova trebuia „reintegrată” în complexul din Bănie, conform hotărârii Tribunalului Dolj, aceasta nu prevede concret ce înseamnă „complexul «Ion Oblemenco»”. Practic, Mititelu ar avea drept de utilizare doar asupra gazonului, nu și a dependințelor complexului, care au mai mulți proprietari.  Ieri dimineață, însoțit de un executor judecătoresc, dar și de jucători și de circa 100 de suporteri, Adrian Mititelu s-a prezentat la stadion și a negociat revenirea pe fostul „Central” cu reprezentanții Primăriei conduse de Olguța Vasilescu. Executorul judecătoresc nu a pus în executare hotărârea, invocându-se respectiva  problemă de procedură. „Azi (n.r. – ieri) nu vom putea să ne antrenăm pe stadionul nostru. Executorul a declarat că este o problemă de proprietate, nespecificându-se în hotărâre ce înseamnă Complexul Sportiv „Ion Oblemenco”, a declarat Mititelu după ce a „negociat” aproximativ trei ore revenirea pe fostul „Central”.

Mititelu, în lacrimi
La porțile arenei, fanii au scandat împotriva primarului Lia Olguța Vasilescu și a lui Pavel Badea și au forțat intrarea, însă au fost liniștiți de bodyguarzii firmei de pază tocmită să protejeze „obiectivul”. Într-un final, văzând că nu are nicio șansă să-și readucă echipa pe arena unde Balaci&Co au scris istorie, cu lacrimi în ochi, Mititelu s-a așezat pe iarba de lângă arenă. A stat acolo singur preț de zece minute, iar când a părăsit baza a ținut să aibe ultimul cuvânt: „Se putea trece peste acest cric, dar din cauza presiunilor intrarea pe stadion a fost amânată. Oricum, nu renunțăm!”.

Magazinul lui CS U, spart cu o noapte înainte de inaugurare
În timp ce Mititelu se tocmea pentru revenirea pe „Ion Oblemenco”, rivalii de la CS Universitatea tăiau ieri la prânz panglica magazinului oficial de prezentare. Acesta se află în centrul Băniei, lângă English Park, în vecinătatea Primăriei și a fost vandalizat în noaptea dinaintea inaugurării de fanii FC U. Unul dintre geamuri a fost spart cu o piatră, fiind înlocuit chiar înaintea deschiderii oficiale. La inaugurare au fost prezenți managerul general, Pavel Badea, alți oficiali ai clubului, antrenorul Ovidiu Stângă și jucătorii Mihăiță Pleșan, Ionuț Stancu și Gabriel Velcovici.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri