Federer își recunoaște greșelile din acest an și exclude ideea retragerii din activitate

Tenismanul elvețian Roger Federer, în vârstă de 32 de ani, fost lider mondial aflat în prezent pe locul 7 ATP, a recunoscut că a făcut greșeli în ceea ce privește programul său din acest an și a exclus ideea retragerii din activitate, informează AFP.

„Am jucat meciuri pe care nu ar fi trebuit să le joc”, a spus Federer, care în acest an a obținut un singur titlu, la Halle. „Ar fi trebuit să mă retrag de la Indian Wells înainte de sferturile de finală (n.r. – înfrângere în fața spaniolului Rafael Nadal, în condițiile în care elvețianul avea dureri de spate) și în această vară nu ar fi trebuit să particip la turneele de la Hamburg și Gstaad. Nu am putut să mă antrenez cum voiam în pauza de șapte săptămâni de după Indian Wells și am căzut într-o spirală negativă”, a precizat sportivul.

Roger Federer a insistat însă că va continua să joace: „Atât timp cât organismul meu și spiritul sunt gata de călătorie, sunt bucuros să fac ceea ce fac. Voi mai juca un timp, șase luni dificile nu îmi vor schimba părerea. Mi-ar plăcea să particip la Jocurile Olimpice de la Rio”, a adăugat elvețianul.

Federer a mai spus că vrea să participe la Turneul Campionilor, de la Londra, care va avea loc începând din data de 4 noiembrie.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]