Disperare, numele tău este „Ungaria”! Vedeta Szalai, atac fără precedent: „Cum să ne batem cu românii?”. Cele mai severe critici de până acum

Disperare, numele tău este
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poate cel mai bine cotat fotbalist maghiar al momentului, atacantul Adam Szalai, a făcut o analiză extrem de dură situației în care se află naționala sa, după eșecul usturător din Olanda. Ungaria are marți meci împotriva modestei Andorra și mai păstrează de doi forinți speranță că va putea ajunge la barajul pentru Mondial în urma unui concurs de împrejurări favorabile, dar vârful lui Schalke este neîncrezător că locul echipei este lângă forțele lumii. Szalai a criticat tot, de la strategia națională de creștere a jucătorilor, până la metodele aplicate de fostul selecționer, Sandor Egervari.

„Până nu vom ajunge să avem jucători în campionatele importante din Europa, nu vom putea emite pretenții. Jucătorii care vin la națională nu au educația meciurilor importante. Nu îmi spuneți mie că de vină este lipsa banilor, am văzut situații și mai grele în Germania. Determinarea este cheia. Talente există în Ungaria, dar nu vom face nimic dacă ne arătăm cu degetul unii pe alții. Avem nevoie de oameni care să știe să lucreze bine psihicul fotbaliștilor”, a spus Szalai.

Atacantul lui Schalke a continuat critica: „Avem nevoie de un antrenor care să își cunoască bine profesia, nu unul care să ne spună ce să facem și după aceea doar să constate că am pierdut. Un antrenor care să viseze non-stop doar fotbal. Fără cineva cu acest profil, este total nerealist ca cineva să aștepte ca noi să ne batem cu România sau Olanda. Au existat frecușuri între noi și Sandor Egervari, din cauza diferențelor de opinii. În ultimii 10 sau 20 de ani lumea a tot așteptat calificări de la noi, dar nu avem pe ce fundament să construim. Avem doar jucători ce nu dețin capacitatea mentală de a evolua în meciuri cu miză, în fața a 50.000 de spectatori, așa cum au fost cele de la Amsterdam și de la București”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…