Cazul Popa: mijlocașul a fost catastrofal cu Chelsea, după aproape o săptămână de odihnă! Cifrele lui, de coșmar

Dincolo de prestația sub așteptări a lui Daniel Georgievski, suporterii Stelei au fost exasperați în timpul meciului cu Chelsea și de evoluția unui alt fotbalist care în acest sezon a demonstrat că nu își poate depăși nivelul din sezonul trecut, ba chiar a cunoscut o scădere dramatică a randamentului.
Cazul Popa: mijlocașul a fost catastrofal cu Chelsea, după aproape o săptămână de odihnă! Cifrele lui, de coșmar

Dincolo de prestația sub așteptări a lui Daniel Georgievski, suporterii Stelei au fost exasperați în timpul meciului cu Chelsea și de evoluția unui alt fotbalist care în acest sezon a demonstrat că nu își poate depăși nivelul din sezonul trecut, ba chiar a cunoscut o scădere dramatică a randamentului.

Extrema dreapta a campioanei, Adi Popa, este un punct fix în primul 11 al lui Laurențiu Reghecampf, însă acest lucru nu se mai datorează demult calităților sale fotbalistice, ci absenței de lungă durată a „alternativei” Alex Chipciu, accidentat în timpul derby-ului cu Dinamo din luna mai a acestui an. Practic, „Popică” nu are concurență pe post, iar asta se vede din plin în evoluțiile sale. Dacă până acum se vorbea și despre o posibilă oboseală acumulată, Popa a arătat în fața lui Chelsea că nici după o odihnă destul de importantă pentru un fotbalist ajuns la acest nivel (aproape o săptămână) nu poate oferi mai mult decât așteaptă steliștii de la el.

Cifrele înregistrate de mijlocaș în jocul cu londonezii sunt de-a dreptul catastrofale. În afară de faptul că l-a lăsat de izbeliște pe Daniel Georgievski în fața raidurilor furibunde ale lui Schurrle, Popa nu a ajutat contribuit absolut deloc nici la faza ofensivă. Nu a reușit niciun dribling în fața lui Ashley Cole, singura tentativă de centrare a fost eșuată și a pierdut mai multe baloane în zone importante. În plus, micuțul fotbalist a pasat înspre propria defensivă majoritatea mingiilor care îi intrau în posesie.

Statistică: FourFourTwo via OPTA

Cifrele lui Adi Popa contra lui Chelsea:

13 pase reușite, din care doar 3 în jumătatea lui Chelsea

2 dueluri „unu la unu” nereușite, din 3

1 centrare nereușită, singura din meci

1 duel aerian pierdut, din două

1 tackling nereușit

46 de minute jucate
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]