Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Analiza completă înainte de „dubla” cu Ungaria și Turcia! Toate cele 9 scenarii posibile și criteriile de departajare

Analiza completă înainte de „dubla” cu Ungaria și Turcia! Toate cele 9 scenarii posibile și criteriile de departajare

Naționala României urmează să dispute, pe 6 și 10 septembrie, meciurile decisive pentru calificarea la barajaul Campionatului Mondial din Brazilia, 2014.
Analiza completă înainte de "dubla" cu Ungaria și Turcia! Toate cele 9 scenarii posibile și criteriile de departajare

Naționala României urmează să dispute, pe 6 și 10 septembrie, meciurile decisive pentru calificarea la barajaul Campionatului Mondial din Brazilia, 2014.

„Tricolorii”, în acest moment pe locul 3 în Grupa D, vor întâlni pe rând Ungaria și Turcia, ambele meciuri urmând a se disputa pe Național Arena.

Cât de mult contează aceste meciuri și cum ne putem califica la baraj
După 6 etape disputate până în acest moment, din cele 10, România se află la un singur punct în spatele Ungariei și la 3 în fața Turciei. Vineri, 6 septembrie, elevii lui Pițurcă vor primi vizita maghiarilor, iar un rezultat favorabil al țării noastre ar putea conta decisiv în economia calificării. De ce? Cu o victorie, România ar urca pe locul secund, la 2 puncte în fața Ungariei.

Scenariul 1 – Victorie cu Ungaria, victorie cu Turcia
Dacă învingem Ungaria la o diferență de trei goluri, ne detașăm și în clasamentul golaverajului, care este primordial în cazul egalității de puncte. Vom acumula 13 puncte, Ungaria va rămâne la 11, iar dacă vom învinge și Turcia, suntem în proporție de 99% calificați la baraj.

Scenariul 2 – Victorie cu Ungaria, egal cu Turcia
Cu o victorie contra Ungariei, calificarea nu este încă jucată. Dacă România bate vineri la mai puțin de 3 goluri diferență și obține un egal cu Turcia, Ungaria ne poate egala la puncte după meciul direct cu Estonia și va trece în fața noastră la golaveraj.

Scenariul 3 – Victorie cu Ungaria, înfrângere cu Turcia
Trei puncte din „dubla” cu Ungaria și Turcia pot fi de ajuns pentru calificarea la baraj, dar vom tremura până în ultima etapă și vom depinde de jocul rezultatelor. De reținut însă că atât Ungaria, cât și Turcia, mai au de disputat meciuri cu liderul incontestabil al grupei, Olanda.

Scenariul 4 – Egal cu Ungaria, victorie cu Turcia
Un singur punct obținut cu Ungaria poate fi de ajuns numai dacă maghiarii se vor încurca cu Estonia sau dacă Olanda le va aplica o „corecție” elevilor lui Egervari, cu ajutorul căreia să trecem în fața rivalilor direcți la golaveraj.

Scenariul 5 – Egal cu Ungaria, egal cu Turcia
Șansele „tricolorilor” de a mai prinde barajul sunt foarte reduse. Ba mai mult, turcii ar intra și ei în cursa pentru poziția secundă. Nu ne vom pierde însă speranța și vom spera la o minune venită din hazardul jocului rezultatelor.

Scenariul 6 – Egal cu Ungaria, înfrângere cu Turcia
Turcia intră serios în lupta pentru locul doi, România pierde teren în disputa „în trei”. Șanse matematice pentru a ajunge la CM încă există pentru elevii lui Pițurcă, dar vor fi foarte greu de realizat.

Scenariul 7 – Înfrângere cu Ungaria, victorie cu Turcia
Rezultatul negativ obținut în fața maghiarilor afectează serios șansele României de a prinde barajul. Diferența la golaveraj între cele două selecționate va crește simțitor, iar Pițurcă va sta la mâna Olandei, singura care își poate pune amprenta decisiv la diferența de goluri a unei echipe din grupa D.

Scenariul 8 – Înfrângere cu Ungaria, egal cu Turcia
În cazul în care Ungaria va învinge și Estonia, pe teren propriu, Dzsudzsak și compania s-ar detașa la șase puncte de România cu două etape înainte de final, iar șansele „tricolorilor” s-ar apropia vertiginos de zero.

Scenariul 9 – Înfrângere cu Ungaria, înfrângere cu Turcia
Dacă Ungaria învinge marți Estonia, la Budapesta, România pierde orice șansă de a mai prinde barajul.

Criteriile de departajare în grupele preliminare ale Campionatului Mondial

1. Numărul de puncte obținute în toate jocurile disputate în grupă

2. Golaverajul realizat în toate meciurile jucate în grupă

3. Numărul de goluri înscrise în aceste partide

Dacă, pe baza criteriilor enunțate, două sau mai multe naționale se vor afla la egalitate, departajarea și, implicit, ierarhizarea lor se va face astfel:

1. Numărul de puncte obținute în întâlnirile directe dintre echipele în cauză

2. Golaverajul realizat în meciurile directe evocate

3. Dacă două echipe rămân la egalitate și după epuizarea acestor criterii, golurile marcate în deplasare în jocurile directe dintre formațiile în cauză vor conta dublu.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro