EXCLUSIV – Transfer de marcă pentru Pandurii. Au luat în ultima clipă un jucător care a prins un sezon foarte bun în Liga 1

David Distefano este ultimul transfer al Pandurilor. Gorjenii s-au înțeles cu argentinianul de 26 de ani, care a semnat un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul.
EXCLUSIV - Transfer de marcă pentru Pandurii. Au luat în ultima clipă un jucător care a prins un sezon foarte bun în Liga 1

*David Distefano este ultimul transfer al Pandurilor. Gorjenii s-au înțeles cu argentinianul de 26 de ani, care a semnat un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul.

Astra a fost revelația sezonului trecut din Liga 1, la ascensiunea clubului din Giurgiu contribuind și argentinianul cu nume celebru. David Distefano a venit în vara lui 2012 la formația lui Ioan Niculae și s-a impus rapid. Jucătorul fusese împrumutat pentru un an, de la Union San Felipe, astfel că, în această vară, s-a văzut nevoit să se întoarcă în Chile. Din fericire pentru el, a găsit înțelegere la conducătorii lui Union, care au acceptat să îi rezilieze contractul.

Așadar, fotbalistul a sosit la Târgu Jiu din postura de jucător liber de contract; de serviciile sale s-au interesat și alte echipe cu „pedigree” din Liga 1, inclusiv Astra, fosta sa echipă, ofertându-l. Totuși, oferta gorjenilor a fost cea mai atractivă, aceștia reușind chiar să îl înscrie pe lista UEFA pentru dubla cu Braga.

„Jucătorul a mai fost dorit și de Astra și de Vaslui, dar oferta celor de la Târgu Jiu a fost cea mai serioasă. Se antrenează deja cu Pandurii și va face deplasarea la Braga.„, a declarat pentru ProSport impresarul Cristi Sep.

3 goluri în 27 de partide a înscris mijlocașul ofensiv argentinian pentru Astra

1 milion de euro este cota de piață a lui Distefano, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]