Olăroiu a fost prezentat la Al Ahli: „Am luat cea mai bună decizie pentru mine”

Olăroiu a fost prezentat la Al Ahli:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Al Ahli Dubai, Cosmin Olăroiu, a declarat, în conferința de presă în care a fost prezentat oficial, că este convins că a luat cea mai bună decizie pentru viitorul său atunci când a decis să semneze cu vicecampioana Emiratelor Arabe Unite.

„Sunt fericit să mă alătur familiei Al Ahli și voi da totul pentru a-mi atinge obiectivele, așa cum am făcut-o oriunde am fost. Știu că multă lume a fost surprinsă că am schimbat echipa, dar vrea să mă concentrez asupra viitorului și să nu vorbesc despre trecut. Am avut oferte de la alte cluburi, dar am simțit că Al Ahli m-a vrut cu adevărat și am ales această variantă pentru că am convingerea că este cea mai bună pentru mine și viitorul meu. A trebuit să aleg ce este mai bine pentru mine și ceea ce cred, iar asta este Al Ahli”, a spus Olăroiu, care în sezonul trecut a pregătit pe campioana Al Ain.

Cosmin Olăroiu speră ca în acest sezon să reușească să se impună în Liga Campionilor Golfului. „Filozofia mea este să jucăm un fotbal bun. Desigur că vrem să câștigăm Liga Campionilor Golfului, este cel mai important obiectiv. Al Ahli este o echipă puternică și poate ajunge pe culmi mai înalte decât au făcut-o până acum. Cred că lipsește încrederea în această competiție, dar vom lucra la asta. Tot timpul voi da tot ce am mai bun”, a afirmat Olăroiu, potrivit site-ului oficial al grupării asiatice.

Tehnicianul român este convins că italianul Fabio Cannavaro, care îi va fi secund la Al Ahli, va fi un antrenor la fel de bun pe cât a fost ca jucător. „Îl știu pe Fabio de multă vreme, dinainte ca noi să venim în Emiratele Arabe Unite. Este o persoană mare și a fost un jucător foarte, foarte mare. Acum și-a terminat cursurile de antrenor, are un caracter foarte puternic și cred că va fi un antrenor la fel de mare cum a fost și ca jucător. Știe exact ce are de făcut și știm cum vom lucra împreună. Din punct de vedere al clubului cred că este mai bine să îl avem pe Cannavaro pe terenul de antrenament, decât în tribune sau birouri”, a explicat Olăroiu.

Cosmin Olăroiu a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane cu formația Al Ahli Dubai, din Emiratele Arabe Unite. În vârstă de 44 de ani, Cosmin Olăroiu a antrenat echipele FC Național, Steaua București, Politehnica Timișoara, Al Hilal, Al Sadd și Al Ain.

Alături de ultima sa echipă, Al Ain, Olăroiu a câștigat ultimele două ediții ale campionatului din Emiratele Arabe Unite.

Al Ahli a mai fost pregătită de un român în perioada 2003-2005, când la conducerea tehnică s-a aflat Ilie Balaci.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×