Lorenzo a terminat pe locul 5 Marele Premiu al Olandei

Spaniolul Jorge Lorenzo (Yamaha), care a suferit o fractură de claviculă, joi, în timpul încercărilor libere de la Assen, a anunțat că a fost declarat de medici apt pentru a participa la Marele Premiu al Olandei, informează AFP.
Lorenzo a terminat pe locul 5 Marele Premiu al Olandei

UPDATE 17.37 – Lorenzo a terminat pe locul 5 Marele Premiu al Olandei


Spaniolul Jorge Lorenzo (Yamaha), care a suferit o fractură de claviculă, joi, în timpul încercărilor libere de la Assen, a anunțat că a fost declarat de medici apt pentru a participa la Marele Premiu al Olandei, informează AFP.

Campionul mondial en titre a înregistrat, sâmbătă dimineață, al optulea timp în warm-up, după care a făcut o vizită medicală și a obținut autorizația de a concura.

„Voi concura. Primele tururi de warm-up au fost foarte dureroase, mai ales la accelerări, când trebuia să fiu mai ferm. Ezitam între a abandona și a continua, dar am continuat și din fericire durerea s-a estompat. Să închei cursa ar fi o mică victorie, dar mi-ar plăcea să obțin cel puțin cinci puncte”, a declarat Lorenzo.

Lorenzo, ocupantul locului doi în clasamentul general al campionatului mondial, după compatriotul său Dani Pedrosa (Honda), a fost operat cu succes în noaptea de joi spre vineri, la Barcelona.

Conform regulamentului, un pilot poate să participe la o cursă la 24 de ore după anestezie. Deși nu a participat la calificările de vineri, faptul că a avut cel mai bun timp în încercările libere îi permite lui Lorenzo să pornească în GP-ul Olandei de pe poziția a 12-a.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]