ANALIZĂ‚ Contador sau Froome? Echipele celor doi favoriți la victorie în Turul Franței și-au anunțat loturile

ANALIZĂ‚ Contador sau Froome? Echipele celor doi favoriți la victorie în Turul Franței și-au anunțat loturile
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe hârtie, Christopher Froome și Alberto Contador sunt principalii favoriți la câștigarea ediției centenare a Turului Franței. Însă care dintre rutieri are echipa mai bună pentru a-l susține în cei 3,403 kilometri însumați în acest an de Marea Buclă?

*Contador și-a umplut echipa cu specialiști pe munte, în timp ce Sky pare o echipă mai versatilă
*Turul se va juca pe munte, dar Sky are un avantaj important la contratimp

Pentru a câștiga un Tur al Franței, orice rutier puternic are nevoie de o echipă care să controleze plutonul. Atât în etapele montane, cât și în cele de plat, acolo unde misiunea coechiperilor e să-l protejeze pe lider de orice căzătură! Iar într-o ediție atât de dificilă cum e cea din acest sezon, cu patru finaluri în cățărare, dintre care două pe Mont Ventoux și Alpe d”Huez, componența echipei e cu atât mai importantă. Însă cu ce echipă vor veni în Le Tour marii favoriți la victorie, Christopher Froome și Alberto Contador?


Froome i-a dus trena lui Wiggins în sezonul trecut, dar acum speră să câștige Turul Franței 

Sky a uimit anul trecut

Ediția precedentă a Turului Franței nu a fost una cu adevărat spectaculoasă. Ascensiunile legendare au lipsit cu desăvârșire, nu a existat niciun final în cățărare de categorie specială, iar diferențele importante s-au făcut la contratimp. E adevărat, poate că Bradley Wiggins nu ar fi avut emoții nici dacă nu ar fi fost înconjurat de o echipă aproape perfect creată pentru nevoile sale. Dar Sky a dominat cu atâta autoritate Turul, încât i-a făcut pe adversarii britanicului să se întrebe dacă merită să își irosească forțele pentru atacuri care oricum ar fi fost parate de o trenă dură, impusă de Boasson Hagen sau chiar Froome, actualul lider al echipei britanice.


Rutierii de la Sky s-au obișnuit deja să tragă pentru Froome în Turul Omanului sau în Criteriul Dauphine

Froome e înconjurat de o echipă versatilă

Încă din 2009, din momentul în care a fost fondată, echipa Sky și-a propus să aducă primul britanic câștigător al Turului Franței. Ținta a fost setată la cinci ani, însă obiectivul a fost îndeplinit după doar trei sezoane. Iar în acest an, Sky țintește încă o victorie. De data aceasta prin Chris Froome, locotenentul lui Wiggins din sezonul trecut, care a arătat însă că putea să îi pună mari probleme liderului său dacă era lăsat de șefii formației britanice. În rolul lui Froome din sezonul trecut va sta Richie Porte. Australianul venit în sezonul trecut chiar de la Saxo Bank a avut un sezon 2013 excelent, cu victorie în Paris-Nisa și trei locuri doi în Criteriul Internațional, Turul Țării Bascilor și în Criteriul Dauphine. Ajuns la vârsta propice performanței, 28 de ani, Porte va fi cel care îl va ajuta pe Froome în ultimii kilometri ai cățărărilor fie să impună o trenă draconică, menită să îi rupă pe adversari, fie să recupereze secunde prețioase în fața celor care atacă.


Porte (primul din dreapta) e obișnuit să își ajute coechipierii, fiind în echipa lui Sky și în ediția trecută a Turului Franței

Însă până la Porte, Sky pare o echipă completă, gata să îi ofere totul liderului ei. Vasil Kirienka și Konstantin Siutsou sunt și ei doi rutieri excelenți pe munte, adevărate „locomotive” care vor trage după evadați pe primele pante ale cățărărilor importante. La fel și David Lopez, un cățărător care a câștigat o etapă în Vuelta (2010) și a terminat în primii zece în curse importante de o săptămână, dar și-a sacrificat propriile ambiții în slujba echipei. În etapele de plat, formația britanică va miza pe un „trenuleț” deja consacrat, format din Edvald Boasson Hagen, Peter Kennaugh, Ian Stannard și Geraint Thomas, rutieri care l-au ajutat pe Froome să își treacă în palmares Turul Omanului, Criteriul Dauphine, Criteriul Internațional și Turul Romandiei în acest sezon. Totodată, Boasson Hagen sau Thomas sunt așteptați să îi ofere o mână de ajutor lui Froome și pe cățărările aflate pe parcursul etapei, acolo unde pot impune un ritm extrem de puternic, la fel ca anul trecut. „Chris e în formă excelentă și mă bucur că putem să îi oferim o echipă solidă, puternică. Mulți dintre rutieri au participat și la Criteriul Dauphine, unde Sky a obținut primele două locuri prin Chris și Richie Porte. Am încredere în băieți și sunt sigur că vor face o figură frumoasă”, a declarat Sir David Brailsford, team-managerul echipei britanice.


Contador va beneficia de una dintre cele mai bune echipe din carieră în Le Tour 2013

Contador, blindat pe munte

În schimb, Contador și-a construit cel mai bun „trenuleț” pe care l-a avut în carieră pentru Le Tour. De multe ori, ibericului i-a lipsit o formație mai talentată pe munte, mizând doar pe serviciile bunilor săi prieteni Daniel Navarro, Jesus Hernandez și Benjamin Noval. Navarro a plecat la Cofidis, acolo unde a devenit unul dintre liderii echipei, dar Hernandez și Noval au rămas lângă Contador și vor să îl ajute pe spaniol să câștige al treilea său Tur al Franței după cele din 2007 și 2009. Însă cei doi iberici vor avea, cel mai probabil, alte roluri. Tactica celor de la Saxo-Tinkoff a părut clară încă din iarnă, atunci când Bjarne Riis a reușit transferurile cehului Roman Kreuziger și a irlandezului Nicolas Roche. Atât Kreuziger (locul 9 în 2009, locul 10 în 2010), cât și Roche (locul 12 în 2012) au cochetat cu primele zece poziții în Le Tour și au demonstrat că rezistă pe munții înalți. Și, cu siguranță, îl vor ajuta pe Contador să reziste în lupta cu Froome și Porte.
Un alt transfer interesant făcut de Saxo-Tinkoff în această iarnă a fost cel al lui Michael Rogers. Veteranul australian a venit chiar de la Sky, acolo unde a fost o parte importantă a formației care l-a dus pe Wiggins spre prima victorie într-un Mare Tur din carieră. Iar Rogers și-a demonstrat deja importanța, terminând pe locul șase în Criteriul Dauphine, o repetiție pentru Le Tour. În schimb, Contador nu pare la fel de bine apărat în manșele de plat, avându-i la dispoziție doar pe italienii Matteo Tosatto și Daniele Bennati. „Cred că am găsit un mix de rutieri în formă excelentă, care se pliază pe actualele condiții din Le Tour. Vom avea grijă de Alberto în toate etapele, iar lotul pe care îl deplasăm ne va ajuta să mergem agresiv în toate etapele”, a spus Bjarne Riis, șeful lui Saxo-Tinkoff.


Buni la contratimp, rutierii de la Sky ar trebui să-l ajute pe Froome să câștige secunde bune în etapa a patra, la Nisa

Sky, mai bună la contratimp

O altă enigmă este modul în care cele două echipe, respectiv cei doi favoriți, se vor comporta la contratimp. Marea Buclă din 2013 nu mai prevede exerciții individuale lungi, de peste 50 de kilometri, ci doar două de 33, respectiv 32 de kilometri. Unde avantajat pare Chris Froome, care pe un teren aproape identic cu unul dintre contratimpurile din Le Tour, i-a luat în Dauphine două minute și 46 de secunde lui Contador! Celălalt contratimp este unul atipic, cu două cățărări de categorie secundă, însă și acolo britanicul pare favorit. La fel cum Sky este favorită și în contratimpul pe echipe din jurul orașului Nisa (25 de kilometri) din etapa a patra. Froome, Kennaugh, Boasson Hagen (proaspăt campion al Norvegiei la contratimp) sau Thomas sunt, pe hârtie, mult mai valoroși decât adversarii direcți de la Saxo-Tinkoff.

Sky: Christopher Froome, Richie Porte, Edvald Boasson Hagen, Peter Kennaugh, Vasil Kirienka, David Lopez, Kanstantsin Siutsou, Ian Stannard and Geraint Thomas

Saxo-Tinkoff: Michael Rogers, Roman Kreuziger, Nicolas Roche, Matteo Tosatto, Daniele Bennati, Sergio Paulinho, Alberto Contador, Jesus Hernandez, Benjamin Noval.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…