Dinamo a primit o amendă uriașă după incidentele de la derby-ul cu Steaua**

Dinamo a primit o amendă uriașă după incidentele de la derby-ul cu Steaua**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Dinamo a fost amendat de Jandarmeria Capitalei cu 50.000 de lei după derbiul cu Steaua, pentru că nu a luat măsuri pentru interzicerea introducerii și folosirii în arena sportivă de materiale pirotehnice, iar cinci suporteri s-au ales cu dosare penale deoarece au aprins torțe și peterde.

„Pentru că nu au luat măsurile necesare cu privire la interzicerea introducerii și folosirii în arena sportivă de materiale pirotehnice de către suporterii participanți la evenimentul sportiv, clubul F.C. Dinamo București a fost sancționat cu amendă în valoare de 50.000 lei în conformitate cu prevederile art. 10, alin. 2, lit. b din Legea 4/2008”, arată, sâmbătă, Jandarmeria Capitalei într-un comunicat de presă.

Și firma de securitate a fost amendată cu 1.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Planului de Acțiune aprobat de Unitatea de Jandarmi.

Cinci suporteri au fost conduși la secția de poliție, pentru că ar fi folosit materiale pirotehnice, faptă pentru care riscă închisoare de la doi la cinci ani și interzicerea accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la unu la trei ani.

Totodată, au fost date 17 amenzi, în valoare totală de peste 7.000 de lei, pentru vânzare de bilete la suprapreț, intrarea „în stare vădită de beție” în arena sportivă și consum de băuturi alcoolice în locuri publice., a precizat Janarmeria Capitalei.

Potrivit sursei citate, imediat după începerea meciului de fotbal dintre Dinamo și Steaua, la adăpostul bannerelor de dimensiuni mari aprobate de organizatorul desfășurării partidei, au fost aprinse de către suporterii echipei Steaua, dispuși în peluza Sud, torțe și petarde, unele dintre acestea fiind aruncate înspre suprafața de joc și tribuna I.

În minutul 32 al partidei din zona peluzei Nord au fost aruncate către suprafața de joc mai multe obiecte de mici dimensiuni, fapt ce a dus la întreruperea meciului de către arbitru.

„Pentru reluarea partidei, având în vedere din nou lipsa de reacție a agenților firmei de securitate, a fost nevoie de realizarea unor cordoane de jandarmi între suporterii dispuși la incidența dintre peluza Nord cu tribuna a II-a și suprafața de joc”, se mai arată în comunicatul citat.

În repriza a doua, în jurul minutului 50 al partidei, în peluza Sud, în zona ocupată de suporterii echipei Dinamo s-au aprins mai multe torțe, tot sub protecția bannerelor, unele fiind aruncate și pe suprafața de joc. Existând pericolul izbucnirii unui incendiu dar și al întreruperii pentru a doua oară a jocului, forțele de ordine au intervenit pentru evacuarea din stadion a grupului de suporteri, după care situația s-a calmat până la finalul partidei nemaifiind înregistrate incidente, potrivit Jandarmeriei Capitalei.

Echipa Steaua a învins, vineri, pe Arena Națională, cu scorul de 2-0 (1-0), formația Dinamo, în derbiul etapei a XXXI-a a Ligii I, golurile fiind marcate de Mansaly Boubacar, în proprie poartă, în minutul 13, și de Cristian Tănase, în minutul 70.

Derbiul a fost întrerupt în minutul 38, după ce fanii au aruncat cu mai multe obiecte în teren, și s-a reluat după aproximativ șase minute. Pe parcursul jocului, suporterii au mai aruncat în teren cu torțe.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…