Latovlevici: „Pandurii au picat după primul gol și noi am profitat!”** Ce spune „lunetistul” Stelei despre un transfer în străinătate

Steaua a reușit să câștige cu 2-0 în fața Pandurilor și a făcut încă un pas important spre titlul 24. Jucătorii lui Reghecampf a reușit să deschidă rapid scorul, în mi
Latovlevici: "Pandurii au picat după primul gol și noi am profitat!"** Ce spune "lunetistul" Stelei despre un transfer în străinătate

Steaua a reușit să câștige cu 2-0 în fața Pandurilor și a făcut încă un pas important spre titlul 24. Jucătorii lui Reghecampf a reușit să deschidă rapid scorul, în minutul 11, iar Latovlevici spune că acesta a fost și obiectivul echipei. Fundașul Stelei susține că adversarii au picat după acel moment și s-a creat astfel o situație pentru dublarea avantajului.

„Astăzi am fost mai buni decât ei. Ne-am propus să marcăm repede și am reușit. După gol, ei au căzut puțin, am profitat și am marcat și al doilea gol. S-a întâmplat și la ei să aibă o perioadă mai slabă, la fel cum a fost și la noi, din cauza oboselii.

Orice jucător își dorește un transfer în străinătate, acum să vedem dacă va veni sau nu, eu sunt liniștit. Dacă voi pleca, e ok, dacă noi, voi rămâne și voi da 100% pentru echipa asta.

Eu nu vreau să închid gura nimănui, vreau să-mi fac treaba și să joc fotbal. Fiecare jucător își dorește să fie la echipa națională, să fie tot timpul prezent acum, dar așa este la noi, se interpretează greșit”, a declarat Iasmin Latovlevici la Dolce Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]