Fundaș cu CV stufos, caut echipă!** Ce mai face ‘eroul de la Amsterdam’

Redactor:
Radu Faur
Fundaș cu CV stufos, caut echipă!** Ce mai face 'eroul de la Amsterdam'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Mera se antrenează în continuare cu ASU Politehnica Timișoara și este împăcat cu ideea că a pierdut o jumătate de sezon, din cauza litigiului pe care îl are cu Alania Vladikavkaz.

Fundașul de 26 de ani este liber de contract, însă nu poate juca pentru o altă echipă decât din sezonul viitor. „Liber sunt deja, dar nu pot să joc până în vară. Încerc să-mi recuperez banii, pentru că ei mi-au reziliat contractul în condițiile impuse de ei, iar fostul meu impresar i-a ajutat să facă lucrul ăsta. Acum aștept răspuns de la FIFA, sunt reprezentat de avocatul Joseph Vandelos, cel care l-a reprezentat și pe Sepsi când a câștigat litigiul cu Poli. Am pierdut jumătate de an, dar nu am ce să fac. Sunt alte lucruri mult mai importante. Eu m-am antrenat bine în perioada asta și cred că sunt pregătit să joc la o echipă bună. Sper să îmi găsesc o echipă în străinătate, asta e prioritatea pentru mine acum”, a declarat Mera.

Fostul jucător al lui Poli a jucat în tur la Alania Vladikavkaz, însă după pauza de iarnă rușii l-au anunțat, prin intermediul impresarului, să nu se prezinte la reunirea echipei, pentru că va fi împrumutat. Până la urmă, cei de la Alania i-au reziliat unilateral contractul, iar acum „eroul de la Amsterdam” (omul meciului în Ajax – Poli 0-0, în 2009) își caută dreptatea la FIFA.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Mădălina Ghenea a anunţat de Paşte că s-a despărţit de iubitul său milionar: „Vă rog să ne respectaţi intimitatea”
Mădălina Ghenea a anunţat de Paşte că s-a despărţit de iubitul său milionar: „Vă rog să ne respectaţi intimitatea”
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
Vestea primită acum de Simona Halep. WTA a făcut anunțul oficial luni, 6 mai
Vestea primită acum de Simona Halep. WTA a făcut anunțul oficial luni, 6 mai
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale